– În tinerete, aţi fost director de studii în Ministerul Economiei Naţionale şi puteţi spune că aveaţi atunci o meserie. Astăzi, la 88 de ani, ce meserie credeţi că aveţi în cetatea românească? Doar nu sunteţi un pensionar…
– Dacă există o ştiinţă a naţiunii, eu sunt de meserie român!
– Rezumând, viaţa v-a fost împărţită în două perioade distincte: una de stânga, când scriaţi articole înduioşătoare şi descriaţi soarta celor sărmani şi „proşti”, şi una de dreapta, a năzuinţelor naţionale, când v-aţi apropiat şi de credinţă.
– Uite, cu proştii m-am lămurit. Eram odată cu Iancovescu, actorul. Vorbeam despre proşti. Proştii, zic, reprezintă ideea de repetiţie goală: o iau totdeauna de la început. Sunt invariabili ca orice lucru neînzestrat, nu au culoare. Dar Iancovescu îmi spune: Proştii sunt foarte variabili. Eu am un prieten – şi de câte ori îl întâlnesc e mult mai prost decât îl ştiam.
– Cum aţi făcut trecerea de la ateism la credinţă?
– Nu am fost ateu ca atare, nu am avut curajul ăsta, însă există două căi: calea omului şi calea Domnului. Cea a omului e bătătorită de filozofie, ştiinţe şi tehnică. Pe calea Domnului, omul este însoţit de rugăciune. Iar eu am mers multă vreme doar pe calea omului.
– De fapt, ca primă consecinţă a acestei treceri, aţi descoperit adevărata libertate…
– Evident. Singura zonă în care acţionează libertatea absolută a lui Dumnezeu este ritualul creştin din Biserică. Acolo nu există teroare, forţa coercitivă, ci eliberare absolută a omului de legile pământului, cărnii şi spiritului material. Acolo, omul nu are vecin decât pe Hristos. Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria.
– Aţi avut momente când prezenţa lui Dumnezeu în viaţa dumneavoastră a fost evidentă?
– Ar fi o mare îndrăzneală să afirm prezenţa lui Dumnezeu în viaţa mea, dar şi o mare bucurie să spun că am simţit această prezenţă.
– Dacă politic trecerea de la stânga la dreapta a fost posibilă fără prea mare durere, sub aspect ideatic trecerea de la pasivism religios la credinţă cred că a avut un plus de tragedie.
– Sigur. Mi-am dat seama că singura definiţie completă a omului este dată de teologie: omul este fiinţă religioasă. Filozofia şi ştiinţele sunt ancore în calea omului. Singura credinţă este descoperitoarea căii adevărate, care este calea spre Dumnezeu. De aceea, am un mare regret: regretul de a nu fi fost teolog; regretul că nu am realizat în mine un mare teolog. În afară de teologie, se face onanie de prestigiu.
– Iniţial, aţi plecat de la convingerea că efortul cunoaşterii e un efort strict individual. Nu aveaţi, atunci, nevoia unei învecinări transcendente.
– Nu te poţi cunoaşte singur. Cunoaşterea vine numai prin revelaţie, iar aceasta vine de la Dumnezeu. Anticii intuiau un mare adevăr, când spuneau: zeul este creator, iar omul este imitator. Însă mitologia este preistorie. Este omul infantil, care plăsmuieşte, dar e incapabil să primească.
– Credinţa e un mod pur de a gândi?
– Întrebat fiind cum înţelege gândirea, în forma pură sau în exemple, Nae Ionescu a răspuns: exemplele au fost lăsate de Dumnezeu pe pământ pentru a fi sesizate senzorial şi de proşti!
– Puritatea împrumută ceva şi din frumuseţe.
– Da. Bulgakov a fost întrebat de ce îl iubeşte pe Dumnezeu. Pentru că a răspuns: „Dumnezeu este o frumuseţe creştină”, a fost acuzat de erezie.
– În credinţă, care este „erezia” dumneavoastră?
– Erezia mea e sistemul clasic. Mai precis: aspiraţia către sistem. Când gândesc un sistem, mă pun pe lista de candidaţi la Parlament. De fapt, raportul dintre om şi teoria ideilor e de la subiect la absolut, deoarece ideile sunt arhetipuri, modele nepieritoare şi perfecte. Când gândesc, nu gândesc cuvintele purtătoare de concepte, ca idei, ci gândesc în idei. Acum, am redefinit radical sistemul. L-am încreştinat! „Erezia" ar consta deci într-un preaplin de idei… Da.
– Aţi trăit şi alte ispite în viaţă. Printre acestea, tensiunea dintre politic şi economic v-a preocupat multă vreme.
– Păi, am fost în Ministerul Economiei Naţionale… Politicul este legat de setea de putere, iar economicul este lupta de interese. Ştii cum văd eu diferenţa dintre omul politic şi cel economic? Omul politic este vulturul de sus, iar jos, omul economic, negustorul, o raţă care se uită la el.
– Perioada stângistă din tinereţe – am putea s-o trecem şi pe ea printre „erezii"?
– Ştiu eu? În vremea mea, circula o vorbă: dacă cineva până la 30 de ani nu e democrat şi de stânga, nu are inimă; dacă peste 30 de ani nu e conservator şi de dreapta, e tâmpit!
– Cum vă apare imaginea lumii de astăzi, la 88 de ani?
– Eh… Societatea noastră de astăzi este, evident, un turn al lui Babel. Oamenii trăiesc în turnul lui Babel pentru că sunt oameni. Omenescul nu e firesc. El reprezintă o mutaţie biologică, urmare a căderii în păcat. Şi cu toate acestea, creştin vorbind, între Kant şi Adam nu e nicio deosebire… De! E regretabil că timpul trece. Eficacitatea timpului doare. Când simţi că timpul e eficace, te ia măiculiţa dracului! Simt un vid interior. Cred că sunt pierdut. Drama este că acum mă simt numai om… Până acum am pendulat, ideatic, între supraom şi neom.
– Drama de a fi om e de fapt drama de a urma cursul vieţuirii acestuia, care culminează în moarte…
– Nu mă tem de moarte. Mă tem de însingurare. Eu, care am fost prezent la toate tragediile şi victoriile acestei ţări, mă simt ca un par în mijlocul furtunii. Singura nădejde este că, om cum sunt, Dumnezeu mă iubeşte şi aşa…
