O navă de război aparţinând Marinei Militare Britanice a fost doar la câteva secunde distanţă în faţa deciziei de a trage cu armamentul de la bord în mai multe obiecte zburătoare neidentificate.
Rapoartele anterioare incidentului relatează că OZN-urile în cauză fuseseră detectate în prealabil de radarele navei.
HMS Daring, un distrugător din categoria Royal Navy 45, era andocat în portul Liverpool, când radarele de la bord au semnalat prezenţa câtorva OZN-uri de culoare portocalie şi formă sferică, care zburau între sudul Liverpoolului şi oraşul Southampton.
Tunurile cu care este echipată nava de război sunt acţionate de radare, cu specificaţia că radarele militare, spre deosebire de cele civile, acţionează pe frecvenţe diferite. Aşa se explică de ce OZN-urile respective nu au fost detectate de radarele aeroporturilor din zonă.
Oficiali din partea marinei încearcă să dea o altă turnură evenimentului declarând că OZN-urile observate în prealabil de numeroşi martori oculari nu ar fi altceva decât proiectile luminoase lansate de forţele militare pentru a testa eficacitatea radarelor.
Aceste proiectile luminoase au ca scop derutarea radarelor care văd o ţintă confuză în jurul unui avion care poate penetra astfel supravegherea radar. Explicaţiile nu au convins pe nimeni, mai ales că nava militară era echipată cu radare de ultimă generaţie care pot face diferenţa între orice fel de obiecte zburătoare. HMS Daring deţine radarele în cauză care activează automat tunurile de tip Phalanx, arme capabile să tragă mai mult de 3.000 de proiectile pe minut.
Ovidiu Topală