În Taina Maslului se împărtăşeşte bolnavului, în chip nevăzut, harul tămăduirii trupeşti, al întăririi sufleteşti şi al iertării de păcate, prin ungerea cu untdelemn sfinţit, însoţită de rugăciunile preoţilor. Maslul poate fi administrat oricând solicită credincioşii.
De regulă, se obişnuieşte să se facă în zilele de luni, miercuri şi vineri. O referinţă directă despre această taină avem în epistola Sfântului Iacob V, 14-15. „De este cineva bolnav, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul, iar de va fi făcut păcate se vor ierta lui". Taina Maslului poate fi administrată oricărui bolnav în vederea vindecării, în orice caz de suferinţă şi la orice vârstă. Ea nu este o pregătire pentru moarte şi nici nu se dă o singură dată în ultimele clipe ale vieţii, aşa cum se practică în Biserica Romano-Catolică. Săvârşitor în Taina Maslului este soborul (cel puţin doi preoţi). În Biserica Romano-Catolică, ritualul ungerii este efectuat de preot, iar sfinţirea untdelemnului este rezervată doar episcopului. Beneficiarul Tainei Maslului trebuie să fie îndepărtat de exagerata impresie că orice boală este o consecinţă a păcatului. Dacă rămâne la această impresie, se poate simţi îndreptăţit să evite a cere săvârşirea ei, ştiindu-se spovedit şi împărtăşit.
În vechime, înainte ca slujba undelemnului să evolueze la rânduiala lărgită din zilele noastre, se pare că se săvârşea o singură ungere, după rugăciunile de sfinţire. În zilele noastre se obişnuieşte să se facă de şapte ori. Probabil s-a ţinut seama că e nevoie nu numai să fie chemaţi mulţi preoţi să săvârşească Taina, ci şi mulţi să-l ungă pe cel bolnav („… ungându-l pe acesta cu untdelemn”, Iacob 5, 14). Codexul Barberin aminteşte de trei mădulare: fruntea, urechile şi mâinile. Sfântul Simeon al Tesalonicului precizează ca puncte de ungere, fruntea, faţa şi mâinile. Alte manuscrise menţionează fruntea, barba, obrajii şi mâinile. Astăzi, există practica de a unge faţa şi mâinile.
În cea mai veche perioadă, când rânduiala Sfântului Maslu se oficia unită cu Liturghia, aproape toate manuscrisele prescriu ungerea întregii case. Se ungeau uşile, pereţii, rostindu-se „Binecuvântarea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, asupra casei acesteia, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”. Întrucât prin Taina Sfântului Maslu se dobândeşte nu numai tămăduire de bolile trupului, ci şi iertarea păcatelor, se poate face maslu nu numai pentru cei bolnavi, ci şi pentru cei sănătoşi, şi nu numai o singură dată, ci de mai multe ori. În vechime, cel uns la aceasta taină era şters sau spălat în locurile în care s-a făcut ungerea. În cazul în care era şters, bucăţile folosite pentru ştergere erau arse. Untdelemnul rămas de la Sfântul Maslu se poate pune în candelă, fie în casă, fie la biserică. (A.M.)
