Despre Silviu Guga am scris de fiecare dată cu plăcere. Am semnalat cartea lui, „Copilul din două lumi”, ajunsă la cea de-a treia ediţie, dar şi editorialul său din revista noastră. Astăzi, voi prezenta articolul său despre cartea lui Ioan Cărmăzan, „Elogiul intuiţiei”, articol ce reprezintă valoarea sa de critic literar în faţa unui volum definitoriu pentru munca scriitorului şi regizorului Cărmăzan:
„Elogiul intuiţiei
Numele autorului acestei cărţi a fost nu întâmplător asociat cu cel al lui Tarcovski sau al lui Pintilie, al lui Wajda sau al lui Kusturica pentru că Ioan Cărmăzan este unul dintre cei mai interesanţi regizori din lume la ora actuală. Cel puţin câteva dintre filmele sale, între „Ţapinarii” şi „O secundă de viaţă”, şi-au câştigat o mare notorietate. Nu se uită remarca lui Lucian Pintilie, spusă lui Ioan Cărmăzan, mai mult cu o nuanţă de invidie decât de complezenţă, după vizionarea filmului „Raport despre starea naţiunii”: „Ai trecut pe lângă o mare capodoperă". A publicat şi câteva volume de povestiri, mai puţin cunoscute, dar şi ele demne de a fi luate în seamă.
Şi chiar s-au bucurat de aprecierea unor critici de marcă, de la Nicolae Manolescu la Ioan Holban, care au lăudat virtuţile de scriitor ale regizorului, asociind proza lui cu filmul, mai ales după publicarea volumului Cine-roman (Editura Junimea, 2002). Recenta carte pe care o publică la Editura Fundaţiei PRO, intitulată inspirat ELOGIUL INTUIŢIEI, nu este o carte beletristică propriu-zisă, dar face să ne gândim şi mai mult la viaţa „dublă" a lui Ioan Carmăzan, cea de regizor şi cea de scriitor. Această carte se află undeva la graniţa imperceptibilă dintre eseu şi confesiune. Materialul ce constituie substanţa validă ei este foarte diversificat. Sigur, autorul ţine seama că şi-a subintitulat-o Prim-planul unui regizor, dar ar fi o regretabilă împrejurare dacă acest subtitlu ar selecta un public mai restrâns, constituit numai din cei interesaţi în mod deosebit de problemele teoretice şi tehnice, dacă se poate spune aşa, ale regiei.
Cartea lui Ioan Cărmăzan începe cu un citat din Constantin Noica (Pentru cine are ceva de făcut, viaţa nu merită a fi prelungită dincolo de isprava sa. Pentru cine nu are nimic de făcut, însă, viaţa poate fi prelungită oricât. El asistă doar la spectacolul lumii şi acesta e interminabil.) şi se sfârşeşte cu un citat din Mircea Eliade (Magia crede că omul poate fi şi orice; autenticitatea se mulţumeşte cu mai puţin: nu poţi fi orice, dar poţi fi tu însuţi şi poţi face o seamă de lucruri prin propria ta forţă sufletească.) şi e de natură să stârnească un viu interes şi să furnizeze satisfacţii unor categorii mult mai largi şi mai variate de cititori. Din acest public cititor se desprind mai întâi cei care apreciază şi sunt interesaţi de părerile de cineast ale lui Ioan Cărmăzan.
Pentru aceştia, Elogiul intuiţiei poate fi şi un studiu bine documentat de teorie şi istorie a filmului, cu o bibliografie aleasă competent şi care, cum bine sesiza Cristina Nichituş, „reprezintă o contribuţie la teoretizarea profesiei de regizor atât de controversată şi minimalizată de către unii şi alţii". Vasile Morar a surprins foarte exact structura cărţii: „Autorul îmbină şi combină tot ce ştie, tot ce a trăit, a citit, a interpretat despre natură, despre esenţă arta regizorului. Toate titlurile capitolelor şi paragrafelor arată ca în oricare lucrare teoretică, numai că în acest caz cea mai mare parte a referinţelor ţine, în mod nemijlocit, de o experienţă… foarte personală şi asumat subiectivă".
Uneori e greu de spus dacă „referinţele" lui Ioan Cărmăzan au o determinare temperamentală sau de opţiune şi, la urma- urmei, nici nu prea contează asta când e vorba de o bogată, deja, experienţă de regizor, ele rămân oricum consideraţii pertinente. Se mai cuvine să remarcăm un lucru: cel ce face aceste referinţe nu este doar un regizor. El îşi metamorfozează crezul său regizoral în cuvânt şi în acest act dovedeşte o remarcabilă înzestrare, ceea ce ne face să spunem că nu degeaba Ioan Cărmăzan e şi scriitor. Pentru regizor şi scriitor: Inspiraţia bună nu e perisabilă!
E o concluzie după lectura cărţii”. (Silviu GUGA) În clipa când scriu aceste cuvinte, sumarul celui de-al doilea „Cenaclu de la Păltiniş” este în lucru. Observaţiile pe care le-am primit de la maestrul timişorean Cornel Ungureanu, de faţă cu Silviu Guga şi profesorul George Macovei, sunt importante pentru continuarea în termeni mai buni a proiectului nostru. Silviu se pregăteşte să plece la Ipoteşti, la Festivalul Eminescu, de unde va aduce, alături de Jean Văcărescu, pagini de valoare pentru noi şi cititorii noştri.
Valentin Leahu
