Fiica în vârstă de 13 ani a lui Constantin Creţan, fostul „locotenent” al lui Miron Cozma, a decedat, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, după ce a încercat să-şi pună capăt zilelor, fiind supărată că a luat nota 7 la una din tezele cu subiect unic.
Medicul Liliana Puiu Crăciun, din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU), a declarat că, în ciuda eforturilor medicilor de a o salva, Vasilica Creţan a fost declarată decedată în cursul nopţii. Trupul neînsufleţit al fetei de 13 ani a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, unde medicii vor efectua necropsia pentru a afla cauzele decesului. „A fost adusă la noi în cursul zilei de marţi, în stare critică, am resuscitat-o, dar creierul era mort, neurologic fiind instabilă. Am internat-o la reanimare, însă în cursul nopţii a decedat”, a spus medicul Liliana Puiu Crăciun, din cadrul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu, secţia UPU.
Motivul sinuciderii…
Fata era elevă în clasa a VII-a şi a luat nota 7 la una dintre tezele cu subiect unic şi, de supărare, a înghiţit aproximativ 150 de pastile utilizate în tratarea diabetului. A fost găsită de părinţii săi la mai bine de o oră de când luase pastilele. Imediat a fost transportată la Spitalul Orăşenesc din Rovinari, dar, în scurt timp, starea fetei s-a înrăutăţit şi a fost adusă la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu. Constantin Creţan, tatăl minorei, a declarat că fiica sa era foarte emotivă şi probabil a fost foarte afectată de nota pe care a obţinut-o. „Fata mea învăţa foarte bine, a avut rezultate bune la învăţătură şi e destul de emotivă“, a spus Creţan, fostul locotenent al lui Miron Cozma. Constantin Creţan, cel care a înfiinţat, în urmă cu peste opt ani, Liga Muncitorilor, Şomerilor şi Defavorizaţilor Social „Miron Cozma”, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru participarea la mineriadele din 1999, dar a fost eliberat condiţionat din închisoare în data de 28 octombrie 2008t, din cauza problemelor pe care le are, pentru că suferă de diabet. (O.M.)