Duminica a treia după Înviere este Duminica femeilor Mironosiţe, a credincioaselor, a gospodinelor, celor care întreţineţi viaţa în familie şi în lume.
De aceea, cei care veniţi la biserică, care vă rugaţi lui Dumnezeu şi aici la biserică şi acasă la dumneavoastră, dacă vă rugaţi cu luare aminte, cu dragoste, cu smerenie şi cu stăruinţă, veţi avea ajutor permanent din partea lui Dumnezeu şi veţi fi mângâiate în necazurile voastre. S-a vorbit şi se vorbeşte şi astăzi despre Duminica aceasta a sfintelor femei, purtătoare de mir. Nu uitaţi că toate femeile creştine ortodoxe şi fiicele dumneavoastră sunteţi mironosiţele Bisericii Ortodoxe de astăzi şi din toate timpurile. Despre sfintele femei se poate spune că au fost momente în viaţa Mântuitorului Hristos, când ele erau mai curajoase decât Apostolii.
De pildă, în momentul prinderii Mântuitorului în Grădina Ghetsimani, Apostolii toţi L-au părăsit, afară de Sfântul Evanghelist Ioan, iar Petru Îl şi trădează şi se jură de trei ori că nu-L cunoaşte pe Iisus Hristos. Însă femeile, îl urmau de departe, atât la sinedriu cât şi pe drumul Golgotei. Îl însoţesc când Mântuitorul cade sub povara Crucii, iar mironosiţa Veronica Îl şterge cu marama, care devine prima icoană cu chipul lui Hristos. Toate mironosiţele privesc cum Îl bat în cuie şi-L răstignesc între cei doi tâlhari; aud ultimele cuvinte ale Mântuitorului şi plâng cu lacrimi amare când Hristos îşi dă duhul, zicând : Săvârşitu-s-a ! După răstignire, când Apostotii erau ascunşi de frica iudeilor, femeile, cu noaptea în cap, se apropie de Sfântul Mormânt ca să ungă trupul Domnului, cum era obiceiul la evrei.
Şi tocmai atunci când ajung acolo şi căutau trupul Domnului, găsesc mormântul Lui deschis şi gol, iar un înger le spune că Hristos a înviat, şi le arată giulgiul înfăşurat alături. Maria Magdalena, această mironosiţă bărbătoasă căreia Iisus îi scoate şapte duhuri din fiinţa ei şi o face cea mai aprigă apărătoare a creştinismului şi mărturisitoare a lui Hristos, plângea la mormânt când celelalte femei plecaseră. Ea căuta trupul Domnului, însă mormântul era gol. Apoi întâlneşte pe cineva la mormânt şi credea că este grădinarul. De aceea îl întreabă : Doame, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica (Ioan 20, 15).
Atunci acel grădinar, Care era Iisus Hristos, îi spune pe nume : Maria ! Tonul pe care l-a folosit Iisus Hristos, accentul cu care a spus, au făcut ca Maria să-L recunoască. Deşi era acelaşi Iisus Hristos în carne şi oase, cum Se arată El mai târziu către Apostoli, însă avea ceva schimbat. Fără îndoială era înfăţişarea Sa dumnezeiască, chipul Său transfigurat. De aceea nu era recunoscut decât de cei care aveau cu adevărat inima curată şi ochii inimii luminaţi. (A.M.)
