Întotdeauna vrem să primim. Cât mai mult, cât mai repede, cât mai uşor. Mai multă siguranţă, mai multă încredere, mai multe dovezi. Când lucrurile nu se petrec potrivit aşteptărilor noastre, apare îndoiala: „Dacă nu mă mai iubeşte?”.
Şi, evident, suntem dezamăgiţi. Celălalt încetează să mai fie „alesul”, „exact ceea ce căutam”. Hai să ne oprim o clipă şi să ne întrebăm: Înseamnă oare că mă iubeşte mai puţin pentru că nu mă iubeşte aşa cum vreau eu? Nu ne dăm seama că în goana noastră după iubitul ideal, atribuim şi proiectăm asupra fiecărui nou-venit toate aşteptările şi dorinţele noastre. Câţi dintre noi se pot ridica la standardul perfecţiunii? Asta nu înseamnă decât că ne-am îndrăgostit. Dacă e doar atât, urmează, inevitabil, dezamăgirea. Dar iubirea nu are nimic de-a face cu tot acest „ghiveci”. Ea nu cere şi nici nu aşteaptă ceva în schimb. Iubirea se oferă pe sine şi singura direcţie în care merge e în sus. Întotdeauna. (A.M.)
