„Succesul măsurat în termeni strict materiali sau sociali (bani sau reputaţie) nu-i o hrană îndestulătoare pentru sufletele noastre şi nu poate constitui nici baza unei povestiri interesante ori care să ne mulţumească” ( Robert Hopcke)
Cum arată radiografia vieţii pe care o trăieşti? Este o succesiune de scheme logice cu ce ai de făcut, de realizat, cu puncte şi intersecţii de probleme sau este un peisaj pastel cu stările pe care le trăieşti şi cu cele cu care ai dori să fie umplută? Laşi loc liber pentru neprevăzut sau planifici totul la minut? Putem împărţi viaţa de zi cu zi în două: partea exterioară, ce avem de făcut concret – serviciu, piaţă, plata întreţinerii, a telefonului, etc. – şi partea interioară, trăirile cu care ne umplem viaţa – bucuria revederii unui prieten, mâhnirea unui insucces, emoţia unui apus, etc.
La ce suntem noi atenţi în cea mai mare parte a timpului? În absenţa unei preocupări reale pentru evoluţia noastră interioară, mintea ne este 99% ocupată de termene pentru diferite acţiuni sau activităţi, facturi de plătit, programări la dentist, la medic, liste de cumpărături, aranjamente de vacanţă, etc. Armonios este ca cele două laturi ale propriei noastre vieţi să se intersecteze, ca viaţa interioară să se continue în mod firesc în exterior. Această stare a devenit ceva foarte rar la oamenii din ziua de astăzi. Datorită presiunii timpului şi a faptului că avem foarte multe de rezolvat, nu ne mai permitem să acordăm atenţie trăirilor, fiinţei noastre interioare. „Cultura noastră ne îndeamnă să credem că noi suntem, sau ar trebui să fim, autorii poveştilor noastre.
Dar atunci când evenimentele exterioare oglindesc atât de fidel stările noastre lăuntrice încât nu putem ignora impactul coincidenţei şi nici nu putem nega semnificaţia ei, iar neputinţa noastră de a controla evenimentele este incontestabilă, suntem confruntaţi cu întrebarea: dacă nu sunt eu autorul poveştii mele, atunci cine este?” (din Robert Hopcke în romanul său „Nimic nu este întâmplător”). Această percepere gradată a întregului din care facem parte a fost descrisă şi de Paulo Choelo în romanul său, Alchimistul, astfel: “un nor nu va şti niciodată de ce se mişcă într-o anumită direcţie şi cu ce viteză. El simte doar un impuls… Aceasta este direcţia spre care trebuie să mă îndrept acum. Cerul însă, cunoaşte motivele şi traiectoriile ascunse ale norilor. Şi tu vei şti, când te vei înălţa destul de sus pentru a putea zări dincolo de toate orizonturile…” (A.M.)
