Textele hermetice alchimice vorbesc atât despre imanenţa Divinităţii în lume, cât şi despre transcendenţa ei în raport cu universul.
Divinitatea este desemnată prin expresia „natura naturans”. Orice fiinţă, tot ceea ce există, este o parte a lui Dumnezeu. Istoria lumii este considerată, de asemenea, a fi şi istoria imanenţei lui Dumnezeu: fără creaţie, Dumnezeu ar fi rămas doar în potenţialitate nediferenţiată; dacă Dumnezeu există prin existenţa Universului, aceasta este datorită faptului că El s-a exprimat pe El însuşi. Structura lumii întâlnită la alchimişti este următoarea: în centru se află Pământul; urmează cercurile şi cerurile celor şapte planete, cercul stelelor fixe; apoi vine empireul, regatul spiritelor pure; în final, în afara ansamblului Universului este Dumnezeu însuşi, Creatorul acestui Tot pe care El îl cuprinde într-un anumit fel care „circumscrie totul, fără a fi El însuşi circumscris de ceva”. Aceeaşi concepţie o întâlnim şi în cosmologia Universului la gnostici. (A.M.)
