Ucis de avalanşa pe care chiar el a provocat-o

SINAIA. În pofida tuturor anunţuri emise de slavamontişti, anunţuri publicate în mai toată presa, inclusiv în buletinele de ştiri ale posturilor de televiziune, se găsesc, totuşi, câţiva turişti care să nu ia în seamă pericolul producerii de avalanşe.

Un astfel turist, de loc din Constanţa, a fost omorât de o avalanşă, În Bucegi. Tânărul de 22 de ani venise la Sinaia împreună cu prietena lui. A plecat, sâmbătă după-amiază, pe traseul Drumul de vară, un traseu foarte dificil, interzis turiştilor, pentru a se da cu placa de snowboard. Ar fi trebuit să se întoarcă la cota 2.000, în jurul orei 17.00, să se întâlnească cu prietena lui, însă nu a mai ajuns. Salvamontiştii l-au găsit duminică dimineaţa, după câteva ore de căutare. Se pare că tănărul a fost surprins de o avalanşă, pe care tot el o provocase. –Tânărul s-a abătut din pârtia amenajată, a intrat într-un fir de vale unde zăpada este foarte mare. A mers pe firul de vale vreo 400-500 de metri, şi-a dat seama că a greşit şi a încercat să o ia în lateralul văii şi, mai mult ca sigur, a provocat avalanşa care l-a ucis–, a precizat salvamontistul Dan Trif. (V.N.)