Anul în care ne aflăm se arată a fi, după cum a început, cel mai nefast pentru şcoala românească dintre cei 20 care au trecut de la pătrunderea noastră pe iluzoriul teritoriu al libertăţii.
În primul rând pentru că el a fost prefaţat de o minciună grosolană, de o înşelătorie fără precedent căreia i s-au pretat partidele ajunse acum la guvernare: majorarea salariilor profesorilor. Apoi, pentru că aceiaşi guvernanţi au prelungit la nesfârşit această farsă nefastă. Aşa încât, astăzi, dascălii se pot considera, pe bună dreptate, cea mai oropsită şi mai umilită categorie socială din România.
Învăţământului i s-a declarat, făţiş, război. În frunte cu preşedintele ţării, cu premierul său de mucava, cu siderurgistul ajuns la conducerea Finanţelor şi cu plângăreţul ministru al Educaţiei, pe care nimic nu-l recomanda – cu excepţia încrederii pe care i-a arătat-o Marian Vanghelie, echivantă cu un vot de blam pentru un om al învăţământului – să revină pe un fotoliu din care a mai încurcat, în urmă cu nişte ani, bunul mers al Şcolii.
Totul stă să se prăbuşească, în clipa de faţă, din pricina unor calcule financiare meschine, care n-au nimic de-a face cu realele interese ale societăţii noastre. Salariile au fost îngheţate, şi nicidecum mărite, planul de învăţământ e dat peste cap, examenele sunt, pe mai departe, o necunoscută, ba se mai anunţă, din toamnă, o reducere drastică a posturilor, ce poate atrage după sine şi creşterea numărului de ore incluse în catedre. Adică, mai simplu: muncă tot mai multă, pe bani tot mai puţini. Aberaţia care alătură, în ipotetica ierarhizare a salariilor care ar precede legea salarizării unice a bugetarilor, un profesor de liceu şi un sublocotenent de armată nu mai necesită vreun comentariu suplimentar.
În aceste condiţii, în care nu se poate dialoga nicicum cu un partener având în gură căluşul acordului cu FMI, profesorii nu-şi pot afla dreptatea decât protestând şi căutându-şi aliaţi în cadrul societăţii civile.
Bătălia a fost declanşată deja, din momentul în care sloganul „calitate contra salarii” s-a dovedit a fi o băsmuială asemănătoare cu „să trăiţi bine!”.
Hanibal Giurgescu
