Mâine, 14 aprilie 2009, în chiar prima zi din Săptămâna Mare, se împlineşte un an de când ziarul „Atac”, prin directorul Horia Tabacu, mi-a acceptat propunerea de a găzdui rubrica de faţă, publicând primul text sub genericul „Luxul lecturii”. Au trecut de atunci, pe nesimţite aproape, 366 de zile, care, privite cu detaşare onestă, au reprezentat un capitol aparte în viaţa mea, atât ca individ, cât şi ca publicist. Fără a încerca o contabilizare precisă a împlinirilor şi eşecurilor acestei perioade, nu pot să nu constat că ea a fost, în ceea ce mă priveşte, una fastă.
Am reuşit – iar asta este, neîndoielnic, realizarea cea mai de seamă – să adun în jurul acestor însemnări un cerc de prieteni ai cărţilor, oameni de vârste şi cu preocupări diferite, pe care i-am simţit vibrând sincer în faţa unor rânduri aparţinând scriitorilor pe care sper să-i fi îndrăgit pentru totdeauna. Cu timpul s-a adunat şi material pentru alcătuirea unor cărţi, la care lucrez în continuare, datorându-se, însă, atunci când vor fi sfârşite, tot acestei rubrici.
Am călătorit mult în ultima perioadă, ceea ce mi-a nuanţat şi îmbogăţit lecturile, dar şi imaginea asupra literaturii europene a momentului. Nu în ultimul rând, am intrat în linie dreaptă, spre bucuria Mirelei, a Silvanei şi a neasemuitului prieten care este câinele Ursu, cu planurile pentru întemeierea unui adevărat conac al cărţilor, filmelor şi muzicii, departe de civilizaţia citadină. Vizitele din ultimele zile făcute la Izvoru, imaginea lacului, a pădurii de salcâmi, a pomilor înfloriţi, prefigurând livada ce va fi, s-au constituit în tot atâtea sărbători ale sufletului, alături de paginile citite, şi cu gândul la prietenii din „Atac” ai acestei rubrici.
Acum, că se apropie „Paştile împărăteşti”, după zisa poetului Ioan Alexandru, îmi voi îngădui o perioadă de tihnă mult aşteptată. Probabil că ne vom regăsi, curând, adunaţi de „Luxul lecturii”, întorcându-ne, adică, aşa cum tot românul aşteaptă, la vremurile tihnite şi-ndestulate care au fost până de curând. Sper ca dragi-mi cititori să nu se îndepărteze de candela cărţilor, pâlpâitoarea lumină ce conduce ochii gândului spre lumile de care avem nevoie spre a ne-mplini cu adevărat.
La Izvoru, unde voi sta tot mai mult, telefonul mi-e lipsit de semnal, Internetul moţăie, aşa încât şi comunicarea cu lumea în care m-am obişnuit să trăiesc de-atâta vreme e anevoiasă, dacă nu chiar, uneori, întreruptă. O parte din inimă îmi rămâne, însă, agăţată de draga mea rubrică, la care sper să revin cât mai curând, dacă împrejurările vor fi favorabile.
Dar poate mai important decât orice este că a venit iar primăvara, îmblânzitoare de resentimente, purtând în muguri împăcarea cu sine şi cu cei din preajmă. Chiar şi cei deprinşi a urî, stârniţi la asta de chiar oglinzile din preajmă, devin mai buni şi mai îngăduitori sub soarele apropiatei sărbători a Învierii Domnului. Mântuirea lor tot în împărtăşania cititului stă, ca şi a celor care se vor şi sunt cu adevărat buni. Sărbătorile Pascale sunt prea aproape spre a nu ne bucura de strălucitoarea lor ivire. Abia apoi ne vom întoarce, fiecare, la rosturile lui, după dorinţă, dar mai ales după putere.
Fie viitorul bun cu noi!
Dan Mucenic
