Merită să fiţi solidari cu ei? Ei când au fost solidari cu voi?

La fel ca Grădina lui Dumnezeu, România este mare şi populată de exemplare care mai de care mai pestriţe şi mai ciudate. În mare parte, oi! Cum oaia nu e vreun animal singuratic, îşi duce traiul în turme, la fel ca românul. În ultimele zile, două turme s-au perindat prin faţa camerelor de filmat pentru că, trebuie să recunoaştem, libertatea de exprimare este cel mai de preţ drept câştigat la Revoluţie şi, dacă tot este gratis, să uzăm de el din plin.

O turmă de oi i-a plâns de milă fostului premier Adrian Năstase, care a …

Gheorghe Nichita, 6 luni de puşcărie

A condus beat şi a încercat să fugă de poliţie, acestea sunt faptele pentru care magistraţii din Dorohoi l-au condamant pe Gheorghe Nichita la 6 luni de puşcărie, cu suspendarea pedepsei

 

Judecătoria Dorohoi l-a condamnat pe Gheorghe Nichita la şase luni de puşcărie. Pentru că inculpatul nu avea antecedente penale şi pentru că şi-a recunoscut fapta, magistraţii dorohoieni au decis supendarea executării pedepsei. De asemenea, Nichita a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în valoare de 1100 lei. Sentinţa a fost pronunţată la data de 25 februarie 2010, iar inculpatul s-a declarat mulţumit că …

Fostul decan de la Drept îşi face vilă în mare secret

Pe strada VIP-urilor răsare o nouă vilă, a cărui proprietar a încercat să-şi ţină la secret identitatea. Reporterii ATAC de Iaşi l-au desconspirat însă pe Ioan Macovei, fost decan la Facultăţii de Drept, personaj implicat în mai multe scandaluri

 

Unul dintre cele mai contrversate personaje din lumea academică ieşeană îşi trânteşte o vilă în Păcurari, la nici zece minute de mers pe jos de centrul Iaşului. Nu vrea ca nimeni să afle că va deveni stăpân peste încă o locuinţă, fapt pentru care a încercat să se ascundă. Nu a reuşit însă decât să stârnească …

Viaţa după Năstase… în provincie

După încarcerarea lui Adrian Năstasase, cel puţin o parte a populaţiei şi-a recâştigat încrederea în jutsiţie sau, de ce nu, şi-a întărit-o. Efectele sociale ale acestui eveniment istoric sunt resimţite de către omul de rând precum replicele cutremurelor. Însă, privind mai departe, putem să constatăm că astfel de evenimente, precum condamnarea lui Năstase, dă apă la moară unor mutanţi ai societăţii postdecembriste. Este vorba de procurorii jucători, acei oameni care fac din duşmănie şi din interes personal un scop al Legii. La nivel local, în provincie, lucruriule au luat-o razna. O nouă specie de baron local s-a născut. …

Poliţia plăteşte ratele cu girofarul!

Ieşenii de rând caută zeci de minute un loc de parcare şi stau la rânduri pentru a-şi plăti ratele, în timp ce doi poliţişti se folosesc de maşina de serviciu pentru a avea prioritate

 

Pentru doi poliţişti din Iaşi uniforma şi maşina cu girofar din dotarea instituţiei fac cât un „gipan” cu geamuri fumuri şi o brăţară groasă de aur. În cursul zilei de luni, 25 iunie, paparazzi ATAC de Iaşi au surprins în buricul târgului, pe bulevardul Ştefan cel Mare, un echipaj de la Poliţia Municipiului în „exerciţiu’ funcţiunii”, anume încălcând legea.

Trădătorii sunteţi voi

Toamna se numără bobocii, iar vara trădătorii. Asta cel puţin o dată la patru ani, după alegeri. Funcţie de rezultatele obţinute după vot, candidaţii îi caută pe trădători, persoane pe care ei vor să le facă vinovate de scorul nemulţumitor obţinut la alegeri.

Bineînţeles că ai noştri politicieni de Bahlui nu fac excepţie de la această regulă.

Pe Daniel Oajdea se aude că l-ar fi trădat firmele de sondare, care i-au ascuns procentele reale, tocmai pentru a-i ciuguli toţi banii până în ultima zi de campanie. Pe Tudor Ciuhodaru l-au trădat „piticii”, ăia pe care oameni …