Trăim – noi, oamenii de rând, cei neluaţi în seamă, capetele de locuitor, buni doar pentru plata taxelor şi impozitelor sau pentru a merge la vot – despărţiţi de lumea unde se iau decizii care se privesc direct, uneori chiar dureros, de o perdea, ale cărei colţuri se mai ridică, uneori, pentru puţine clipe, spre a se lăsa, apoi, pentru vreme îndelungată.
Am auzit şi citit, în timp, de mari afaceri, de mari lovituri, de bănci devalizate, de terenuri acaparate cu largul concurs interesat al autorităţilor, de escrocherii şi furturi, de corupţie, de sistem ticăloşit, dar n-am aflat niciodată vinovaţii. Ni s-a adus în vitrina magazinului naţional de minciuni câte un manechin de ipsos, de care n-am mai auzit apoi, sau pe care l-am revăzut, ca pe Petru Lifiu, cocoţat într-un fotoliu de demnitar sau ca mulţii alţii, deveniţi parlamentari, după ce avusesem impresia că sunt găinari sau gangsteri, după caz.
Acum, marele semn de întrebare pe care ni-l punem noi, amărâţii de contribuabili, este ce anume va însemna pentru noi datoria pe care au făcut-o mai-marii la FMI, cum şi când o vom plăti, şi cât ne va costa. Am înţeles că, într-o şedinţă de Guvern, s-a acceptat forma finală a unei scrisori pe care, pasă-mi-te, România ar fi adresat-o acestui bau-bau alături de care am pornit la drum adesea, dar de care, la fel de des, ne-am despărţit, după o singură tranşă de logodnă. La respectiva şedinţă au participat numai miniştri, ceilalţi, mai mici, fiind trimişi acasă. S-a jurat, probabil, cu mâna pe portofel, ca nimic din ce scrie acolo să nu fie făcut public.
Dar ceva nu e-n ordine. În numele cui e făcut acest împrumut? Cine va achita costurile sale? Poporul român, care nu ştie nimic despre ce s-a angajat că va face, în schimbul banilor, Guvernul cu viaţa celor care-l alcătuiesc. Presa străină a spus că sunt prevăzute măsuri foarte dure, înrobitoare de-a dreptul. Noi nu ştim nimic. E firesc? Pe cine reprezintă acest Guvern?
Un comentator avizat într-ale problemelor economice, Ilie Şerbănescu, exclama de curând că, în urma acestor înţelegeri, România e terminată. Un semnal de alarmă pe care nu-l putem trece cu vederea. Din păcate, nici asociaţiile profesionale ale jurnaliştilor, nici societatea civilă nu s-au interesat de acest aspect. Nu ştim, altfel spus, ce ne aşteaptă în viitorul apropiat. Ce au promis miniştrii României şi noi nu trebuie să aflăm?
Cristian Tudor Popescu făcea demonstraţia, într-un editorial bine scris, chiar dacă plin de năduf, că preşedintele ţării este un şarlatan, care încearcă să abată atenţia naţiunii de la marile probleme cu care se confruntă şi se va tot confrunta, inventând, aproape zilnic, diversiuni mediatizate intens. Dar nimeni nu l-a întrebat: atunci când i-a numit pe ziarişti tonomate plătite în euro, n-o fi ştiut – tocmai el! – că partidele, inclusiv cel pe care-l poartă alături de suflet, plătesc oameni care să-i înjure, pe site-urile ziarelor, pe jurnaliştii care se ating de imaginea grupărilor politice de la care îşi ridică tainul? Iată că a venit Miron Mitrea şi a spus-o pe şleau. Am mai fi aflat-o vreodată, chiar dacă am bănuit mereu că aşa stau lucrurile, dacă liderul pesedist n-ar fi fost, câteva secunde, mânios din cale-afară?
Există, acum, nu doar România reală şi cea închipuită şi prezentată ca atare de domagogi, ci şi România în care noi ne ducem zilele de azi pe mâine, şi cea ascunsă, prin ale cărei catacombe circulă doar şobolanii învârtind secrete ce valorează miliarde şi care, ieşind la lumină, se prezintă, în costume de firmă, ca demnitari ai statului român, reprezentând un popor pe care-l dispreţuiesc, îl mint şi-l fură cu seninătate, în fiece moment.
Hanibal Giurgescu
