Ploaia încă îşi rătăceşte stropii pe pământul sătul de arşiţa lui „cuptor”. Iar eu păşesc printre ei ajungând pe malul mării care îşi agita şi ea nervoasă valurile sub privirea pescăruşilor care ţipau cu putere.
Şi încerc să-mi pătrund gândul care îmi zbura atât de departe: „Eram doi copii spre maturizare, ne iubeam atât de mult! Nu prea ştiam ce înseamnă viaţa… eram prea mică să realizez ce e iubirea şi că de fapt el era jumătatea mea”! Şi am început să alerg şi să-mi ascund ochii de soarele care încerca disperat să pătrundă sub ghearele puternice ale norilor negri scufundaţi în minciună şi tristeţe. La un moment dat am obosit şi am căzut în genunchi şi am deschis ochii… şi ghici ce am văzut? Într-un colţ întunecat am mai privit odată trecutul… iar pe cerul deja luminos, pe imensitatea curcubeului sclipea ca o oglindă magică, viitorul care îmi surâdea. Urma să aleg, iar decizia îmi aparţinea în întregime… dar îmi era atât de greu!
Timpul, drumul spre viitor
M-am ridicat iar cu ultimele puteri, fără să stau pe gânduri am început să alerg din nou spre locul care avea să mă facă fericită! Am ajuns într-un loc parcă pustiu, unde se zăreau nişte paşi şterşi de trecerea timpului, de multe ploi, de vânt, de soare! Am urmat paşii iar în atâta întuneric am zărit o lumină… ghici ce alesesem? Urma să joc şi ultima carte la care mă gândeam să nu ratez… şi alesesem locul întunecat… trecutul! Acel loc pe parcursul paşilor mei începuse să se lumineze de puternicele raze ale soarelui care acum zâmbeau şi mii de păsărele îşi recitau cântecul în mii de ecouri.
La un moment dat am ajuns la un râu, apa lui cristalină şi rece parcă mă înviora… mi-am mai privit odată chipul iar pe malul celălalt am zărit iubirea, era el şi mă aştepta cu braţele deschise pentru un nou început! Am intrat în râu dar apa lui era atât de rece, nu mai era decât un pas şi era să mă înec, m-am zbătut şi i-am atins mâna… m-a ridicat şi am pătruns în ghearele puternice ale iubirii de unde eram sigură că nu voi mai ieşi niciodată! Eram atât de fericită… iar acum nimeni şi nimic nu mă mai făcea să regret decizia deja urmată! Tot ce regretam acum, era faptul că trecuseră trei ani până să iau această decizie! (S.D.)
