Din Curtea Voievodală care a devenit Curte Domnească, reşedinţa oficială a Domnilor Munteni, au rămas doar ruinele. Cercetările arheologice de amploare, începute în anul 1953, au scos la lumină vestigiile fostei Curţi Voievodale a Ţării Româneşti, astăzi – MUZEUL CURTEA VECHE, str. Franceză nr. 27 – 31.
Expuse în aer liber, elemente tehnice de construcţie, ziduri de suprafaţă, galerii subterane, bucăţi din coloane şi ornamente de piatră, fragmente ale sistemului de alimentare cu apă, baia turcească a palatului, toate acestea fac din ansamblul arhitectonic al fostului palat voievodal un important punct de referinţă al Bucureştiului. Aceasta zonă cuprinsă între străzile: Lipscani, Şelari, Covaci, Doamnei, Stavropoleus, Franceză, Şepcari şi altele, delimitează CENTRUL ISTORIC al Bucureştiului.
În urma săpăturilor şi a studiilor efectuate de istorici şi arheologi, conform proiectului de investiţie al Primăriei Capitalei pentru schimbarea infrastructurii şi amenajarea străzilor la extremitatea străzii Smârdan, colţ cu strada Lipscani, s-a făcut cea mai importantă descoperire din fosta „Uliţa Mare” – Hanul Greci. Documentele vorbesc de un lăcaş de cult, o biserică, construită pe la 1650 de către un boier, ce a fost închinată Patriarhiei de la muntele Athos. Prezenţa călugărilor, a preoţilor şi a negustorilor greci au dat numele acestei biserici „Biserica Grecilor”. Se presupune, în mod firesc, că hanul a fost construit în jurul acestei biserici şi s-a numit Hanul Greci.
Toată această zonă fiind un centru comercial, era singura uliţă din oraş unde nu se locuia. Casele erau din lemn, dar aveau pivniţe solide unde negustorii îşi depozitau mărfurile. Astfel, în aceste locuri, s-a descoperit foarte mult material arheologic, dar partea cea mai surprinzătoare este descoperirea a zeci de morminte de femei, copii şi bărbaţi, ale căror schelete urmează a fi analizate de antropologi de la Muzeul Naţional de Istorie. Documentele ne informează că lângă fiecare biserică era şi cimitirul mahalalei respective, obicei practicat până în timpul domnitorului Cuza. (Va urma)
L. Zaharia
