În legătură cu experimentele pe oameni ale japonezilor din al Doilea Război Mondial, revelator rămâne articolul lui Nicholas D. Kristof, publicat în „New York Times” din 17 martie 1995, intitulat semnificativ „Japonia confruntată cu atrocitatea războiului biologic”.
Articolul ridică, astfel, pentru marele public american problema atrocităţilor comise în timpul războiului de „Unitatea Specială 731”, cu profil de război biologic, unitate supranumită şi „Zero Toleranţă”. Ceea ce a particularizat activitatea „Unităţii 731” a fost, potrivit articolului din „New York Times”, aplicarea vivisecţiei (mai ales asupra prizonierilor americani, dar şi sovietici sau chinezi), când nefericiţilor supuşi experimentelor nu li se administrau niciun fel de anestezice, utilizarea până şi a bebeluşilor de trei zile drept cobai, precum şi campania de război biologic îndreptată împotriva Statelor Unite, către sfârşitul războiului. Cu toate acestea, articolul din „New York Times” nu era primul care „spărgea gheaţa” asupra acestui subiect, atât de delicat pentru relaţiile dintre Japonia şi Statele Unite, în epoca postbelică.
La începutul anului 1949, la Habarovsk (URSS), se desfăşurase un amplu proces al „criminalilor de război” japonezi implicaţi în războiul biologic contra sovieticilor, în atât de scurta perioadă de beligeranţă dintre URSS şi Japonia din 1945. Documentele „Procesului de la Habarovsk” au fost ulterior publicate în limba engleză, sub titlul „Procesul fostelor unelte ale armatei japoneze, vinovate de producerea şi utilizarea armelor bacteriologice”, un titlu specific epocii staliniste – la „Editura pentru Limbi Străine” din Moscova, în 1950. Nu numai Uniunea Sovietică se confruntase cu armele biologice japoneze, ci şi China. Încă din 1940, pe teatrul de război chinez, generalul Ishii Shiro – comandantul grupului de luptă biologică „Unitatea 731” – a început să utilizeze arme bacteriologice în zonele Ningpo, Chinhua şi Chuchu.
La începutul lui 1941, „Unitatea 731” a răspândit din avioane „ciumă bubonică” la Changtze, în provincia Hunan, fapt dezvăluit de dr. E.J. Bannon, din cadrul spitalului „Bisericii Presbiteriene Chineze” aflat chiar în Changtze. Evenimentul a fost consemnat şi de antenele serviciilor secrete american şi britanic, rezidente al Chunking, dar şi de Guvernul chinez, prin ambasadorul său de la Londra (Wellington Koo) şi cel de la Washington (Hu Shin). „Unitatea 731” a eliberat mii de şobolani infestaţi, care au provocat o epidemie de ciumă în 22 de localităţi din provinciile chineze Neilungchiang şi Kirin, epidemie soldată cu 20.000 de victime în rândul populaţiei.
Printre miile de prizonieri de război japonezi căzuţi în mâinile chinezilor se aflau şi numeroşi membri ai sinistrei „Unităţi 731”, judecaţi de un tribunal special la Shengyang (provincia Mukden), în iunie 1956, aşadar 11 ani mai târziu, după încheierea războiului. Printre cei condamnaţi în acel proces se numărau „figuri celebre” ale Unităţii „Zero Toleranţă”, ca dr. Ken Yuasa (menţionat şi de Nicholas D. Kristof în articolul său din „New York Times”), maiorul Hideo Sakakihara, doctorii Yataro Ueda, Yukio Yoshizawa sau Masauji Hata. Un loc aparte printre aceştia îl ocupa şeful Poliţiei din Kuantung, Mibu Saito, precum şi mai mulţi căpitani din cadrul „Kempeitai” (poliţia militară japoneză) care furnizau „Unităţii 731” victimele destinate vivisecţiei.
Mărturiile acestor ofiţeri japonezi au fost publicate în volumul „The Chemical and Biological Warefares” („Războaiele chimice şi biologice”), la Editura „Chunghua Book Company”, în 1989. Deşi armele chimice şi biologice au fost interzise prin „Convenţia de la Geneva” din 1925, Japonia a utilizat bombe cu gaze otrăvitoare în cursul campaniei militare din Wusung-Shanghai, de la începutul celui de-al doilea război chino-japonez, în august 1937. Abia însă după bombardamentul cu bombe bacteriologice de la Changtze, preşedintele Roosevelt a protestat energic, la 5 iunie 1942, ameninţând Japonia cu represalii americane în cazul utilizării, în continuare, a bombelor cu gaze otrăvitoare. Cum americanii luptau din greu cu japonezii în Pacific, ameninţările lui Roosevelt au rămas, fireşte, literă moartă.
Dan Aldea
