Basilica Sfânta Maria del Fiore este catedrala, sau domul, arhidiocezei romano-catolice din Florenţa. Numele acesteia, care se traduce prin „Sfânta Maria a Florii” se referă la floarea de crin, simbolul Florenţei sau la vechiul nume al oraşului – Fiorenza.
Pe de altă parte, un document din secolul al XV-lea susţine ca „floarea” se referă la Hristos. A fost construită pe locul unei alte catedrale, Santa Reparata, având drept impuls noile catedrale extraordinare din Pisa şi Siena. La sfârşitul secolului al XIII-lea, biserica veche de nouă secole ce ocupa acel loc nu mai era într-o stare satisfăcătoare. Mai mult, aceea devenise neîncăpătoare pentru populaţia care a crescut rapid. Prospera Florenţa a vrut să depăşească în măreţie pe rivalii săi din Pisa şi Siena cu o magnifică biserică, mai mare în dimensiuni şi cu un exterior mai bogat.
Această catedrală a fost, drept rezultat, cea mai mare din Europa la data când a fost terminată, putând îmbrăţişa 30.000 de persoane. Astăzi, este întrecută în dimensiuni doar de către basilica Sf. Petru din Vatican, catedrala Sf. Pavel din Londra şi catedrala din Milan. Catedrala a fost proiectată de Arnolfo di Cambio în anul 1296, în aşa fel încât să fie cea mai mare biserică romano-catolică din lume. Arnolfo di Cambio este şi arhitectul altor mari biserici precum Santa Croce şi Palazzo Vecchio. Acesta a proiectat trei nave, toate terminându-se sub domul octogonal, cu nava de la mijloc acoperind vechea biserică Santa Reparata. Prima piatră a fost aşezată la 9 septembrie 1296 de către cardinalul Valeriana, primul legat papal trimis vreodată la Florenţa.
Ridicarea acestui vast proiect a durat 170 de ani, adunând efortul colectiv al mai multor generaţii. După moartea lui Arnolfo din 1302, lucrul la catedrală a încetinit sau a fost oprit pentru o perioadă de 30 de ani. Lucrările au fost impulsionate de descoperirea, în anul 1330, a moaştelor Sf. Zanobius sub vechea Santa Reparata. În 1331, firma Arte della Lana a preluat patronajul lucrărilor la catedrală iar în 1334 aceasta l-a delegat pe Giotto ca supraveghetor al lucrărilor. Asistat de Andrea Pisano, acesta a continuat proiectul lui Cambio. Murind în 1337, lucrările au rămas pe mâna lui Andrea Pisano, până ce a fost oprit de Plaga Neagra, în anul 1348. Au urmat apoi o serie de arhitecţi.
Ferestrele din cupola centrală sunt rotunde, lucru specific stilului italian gotic. Podeaua bisericii, din marmură, a fost pusă în secolul al XVI-lea. Catedrala a fost sfinţită de papa Eugene IV la 25 martie 1436. În decursul lungii sale istorii, această catedrală a fost sediul consiliului din Florenţa (1439), a auzit predicile lui Girolamo Savonarola şi a fost martoră la uciderea lui Giuliano de Medici din 26 aprilie 1478. (A.M.)
