Când întâlneşti o tipă provocatoare, cu personalitate, te incită totul la ea. Eu am trăit cu o astfel de femeie, însă, cu timpul miam dat seama că nu era ceea ce îmi trebuia.
Totul a început acum nouă ani. Ea era mai mică decât mine cu 6 ani. Acest lucru nu a fost un impediment pentru relaţia noastră. Am cucerit-o cu o plimbare în parc sub clar de lună. Poate este ceva banal, dar toate marile iubiri încep aşa romantic. Am fost furat de frumuseţea ei şi mai ales de formele voluptoase. În timp am realizat că nu frumuseţea e aşa importantă, ci sufletul. Era foarte rece cu cei din jur şi mai ales cu mine. Îmi zicea că mă iubeşte, dar eu nu am simţit niciodată acest lucru. Din cauza asta o bănuiam mereu de infidelitate. Am avut o tonă de discuţii pe această temă, iar ea spunea mereu acelaşi lucru, că nu se poate schimba.
Am continuat să fim împreună ani buni, sperând că îşi va schimba atitudinea faţă de mine, dar fără nici un rezultat. Relaţia a durat şapte ani, timp în care eu am iubit-o ca un nebun, iar ea m-a tratat cu răceală. M-o fi iubit, în felul ei, dar eu nu am putut înţelege acest mod de iubire. Recunosc că răceala de care dădea dovadă mă ţinea aprins şi tot timpul am luptat pentru iubirea ei, dar la un moment dat am obosit. Am vrut să mă însor cu ea. Am vrut să avem copii. Dar mi-am dat seama că e imposibil. Mariajul nu ar fi durat. Am decis să ne despărţim. Au trecut ceva ani şi încă mă gândesc la ea. Va rămâne doar o amintire? (L.R.)
