Futurismul face parte dintr-un stil care a aparţinut mai întâi italienilor, ca-ntr-un soi de celebrare a erei tehnologiei moderne. În 1909 se publică primul manifest futurist, care includea refuzul tradiţiilor culturale şi glorificarea frumuseţii vitezei, cultul maşinilor şi al societăţii contemporane.
Dorinţa de mobilitate a omului, iată cadrul în care a luat naştere futurismul (din limba italiană: il futuro = viitorul). În manifestul său, pro futurism, semnat de poetul Marinetti, acesta îndeamnă la respingerea artei tradiţionale şi la lichidarea muzeelor şi bibliotecilor, glorificând curajul, revolta şi războiul, preamăreşte viteza, cântă „mulţimile excitate de muncă”, precum şi realizările tehnice ale erei industriale. Deşi manifestul este publicat la Paris, cel mai important centru al avangardei timpului – el este destinat cu precădere mediilor intelectuale italiene. În anul 1922 Mussolini instituie dictatura fascistă. Noul regim îi atacă pe futurişti, acuzându-i de depravarea tineretului. În pictură, futurismul este reprezentat de Boccioni, Gino Severini, Giacomo Balla, Carlo Carra, Luigi Russolo.
Futurismul devine, aşadar, o mişcare interdisciplinară care intervine în toate sferele creaţiei artistice. Pictura celor cinci artişti italieni futurişti este adaptată timpului în care trăiesc, constituindu-se în avangardă artistică, corespunzând avangardei tehnologice. Dacă unui observator neiniţiat, mecanismele, motoarele sau bicicletele i se par lipsite de poezie, pentru futurismul italian, dinamismul, forţa, geometria maşinilor, viteza devin teme fundamentale. Futurismul a influenţat, direct sau indirect, curentele artistice ale secolului al XX-lea, începând de la „cubofuturism” în Rusia (1910), până la reprezentanţii artei „chinetice” în anii şaizeci. Viorica Romaşcu
