Mă numesc Robert S., sunt de profesie mecanic auto şi lucrez la un service din Capitală. Am muncit toată viaţa mea din greu ca să-mi permit o casă pe care să o numesc a mea şi să am o familie iubitoare. Condiţiile de lucru sunt sub orice critică, am trudit şi la -10 C, deoarece patronul nostru nu dorea să cheltuiască bani cu încălzirea atelierului. Am răbdat şi 12 ore de sete când era ger, pur şi simplu apa îngheţa în sticle. Dar, lucrurile astea nu au contat pentru mine, aveam un vis de împlinit, iar familia îmi acorda sprijinul necesar pentru ca zâmbetul să nu-mi dispară din colţul gurii. Casa mea era plină de viaţă, mama, sora, cumnatul şi nepoata mea de două luni erau cei care îmi dădeau poftă pentru a trăi. Însă, totul s-a transformat într-un coşmar din care aş vrea să evadez.
Cine mi-a măcelărit sora?
Era vineri seara, sora Maria şi cumnatul Ionuţ se pregăteau să plece la Târgu Mureş la părinţii acestuia. Totul părea a fi în ordine, era o linişte şi armonie de nedescris, era de fapt liniştea care prevestea venirea furtunii. În drum, aceştia s-au oprit la o benzinărie pentru a lua o sticlă de suc. Acolo, din spusele poliţiei, au fost filaţi de o gaş- că care era pusă pe distrugeri. După ce şi-au terminat de făcut cumpărăturile, la doi km distanţă, o maşină le-a tă- iat calea. Din autovehicul au coborât patru bărbaţi, Ionuţ a fost întins pe şosea şi bătut cu bâte până a leşinat. Maria a fost luată cu forţa în maşina indivizilor, voiau să o violeze. Poliţia mi-a relatat faptul că aceasta s-a luptat cu ei şi s-a opus din toate forţele animalelor cu chip de om. Văzând că nu au spor, aceştia i-au aplicat 20 de lovituri de bâtă în cap. Când a fost descoperită, moartă, sora mea ţinea strâns în palmă o cruciuliţă pe care i-am dăruit-o de ziua ei şi care îi intrase în carne.
Supărarea mi-a răpus mama
La două luni de la eveniment, mama mea nu a mai suportat şi s-a stins cu amă- răciune în inimă. Îmi adoram mama, aceasta ne-a crescut de una singură, greutăţile vieţii nu ne-au ocolit, din contră, au lovit frontal. După un timp Ionuţ şi-a revenit, acesta a rămas însă cu un handicap grav care nu îi permitea să muncească sau să facă efort. Am convenit ca nepoţica să fie crescută de mine şi de prietena mea, Ionuţ trebuind să meargă să fie îngrijit de părinţi la Târgu Mureş.
Când răul se cuibăreşte în familia ta
După trei luni de zile, Ionuţ s-a prezentat la uşă şi mi-a spus că doreşte să plece în America să se stabilească acolo, iar nepoţica Elena trebuie să meargă cu el. A fost a treia lovitură care mi-a răpus inima. L-am înţeles, nu puteam să-i răpesc singura alinare. Stau seara când vin de la muncă şi încă mai aud glasuri prin casă. „Robert, hai la masă!”, „Maria ai grijă de Elena”, „Ionuţ mergem şi noi la film?”. Acum liniştea este cea care a pus stăpânire pe urechile mele, este asurzitoare şi vine cu o presiune imensă. Trăiesc cu regret în suflet şi cu amărăciune că nu am avut puterea să rostesc familiei în fiecare zi următoarele: „Maria te iubesc!”, „Mami te iubesc!”, „Elena te iubesc!”. De ce am trimis povestea la ziar? Dorinţa mea cea arzătoare este ca voi să regăsiţi puterea necesară şi să grăiţi persoanelor dragi cele de mai sus. Şi nu în ultimul rând să vă bucuraţi de fiecare picătură de viaţă, poate fi ultima. (S.D.)
