După un an petrecut la centrul corecţional din Manhattan, Francesco Pazienza a fost, în cele din urmă, extrădat în Italia, la 19 iunie 1986.
În avionul în care îl transporta la Milano, Francesco Pazienza părea mai agresiv ca niciodată.
În ciuda severei paze asigurate de agenţii FBI-ului, el a găsit totuşi mijlocul de a schimba câteva cuvinte cu un reporter, pe care l-a asigurat că va oferi mass-media noi revelaţii, şocante pentru opinia publică internaţională, astfel încât, prin dezvăluirile sale, să-şi poată cel puţin salva pielea.
El a trecut la redactarea unui număr apreciabil de memorii adresate Justiţiei, în care încerca, în folos propriu, să-şi pledeze cauza.
Unul dintre aceste memorii a atras în mod deosebit atenţia. El se intitula „Super S” („Super SISMI”) şi a făcut, în scurt timp, vogă în presa italiană, făcându-i pe mulţi anchetatori să simtă cum li se ridică părul măciucă numai la gândul repercusiunilor politice pe care revelaţiile le conţineau în chip explicit.
Căci, în memoriul său, Francesco Pazienza demonstra existenţa, de câţiva ani, a unei structuri autonome care funcţiona în cadrul SISMI, un felde serviciu secret în cadrul serviciilor secrete italiene, dar cu a cărui existenţă şi scopuri reale nu era la curent decât un număr extrem de restrâns de persoane.
Acest serviciu ultra-secret din cadrul SISMI purta denumirea codificată „Super S”, avea o conducere formată din patru înalţi funcţionari a căror identitate reală era ascunsă cu grijă şi dirija diverse grupe de superspioni, cu activităţi autonome faţă de SISMI, infiltraţi în Liban, Arabia Saudită, Franţa, Maroc, Elveţia, Libia, SUA şi Italia.
Scopul lor? Pentru moment, Francesco Pazienza s-a ferit, se pare, să împingă prea departe dezvăluirile, care şi aşa au stârnit o adevărată furtună politică în Italia. Mai târziu, a promis el, va spune mai mult.
Efectul urmărit prin aceste revelaţii nu s-a lăsat prea mult aşteptat: în decembrie 1986, el era pus în libertate provizorie şi părăsea triumfător celula.
Dar americanii, care permiseseră extrădarea lui Francesco Pazienza doar pe considerentul elucidării afacerilor „Băncii Ambrosiano”, reacţionează prompt la noile dezvăluiri ale lui Francesco Pazienza.
La presiunile lor, este din nou arestat de italieni, la 7 ianuarie 1987, sub pretextul implicării în atentatul din Gara Bologna.
Înainte de a fi urcat în maşina Poliţiei, Francesco Pazienza strigă furios reporterilor care îl înconjuraseră:
– Ronald Reagan şi Alexander Haig mă vor ţine minte! De data asta, voi vorbi despre asasinate politice!
– Unde? În Italia?, stăruie reporterii strânşi în jurul lui.
– Nu, în străinătate, adaugă Francesco Pazienza, înainte de a dispărea în maşina Poliţiei flancat de carabinieri.
DAN ALDEA
