A creşte mare acum, în timpurile noastre, este mai dificil decât cu douăzeci, treizeci, sau mai mulţi ani în urmă. În zilele noastre, copiii sunt expuşi unei revărsări imense de informaţie prin mass-media, , astfel încât pot să fie cât se poate de conştienţi de ceea ce se petrece în lume, începând de la o vârstă foarte fragedă. Întotdeauna, între părinţi au luat naştere discuţii aprinse legate de cât de protejaţi ar trebui să fie copiii de greutăţile şi neplăcerile vieţii.
Există dovezi că, de mici, copiii se tem să nu devină victime ale unor infracţiuni şi în privinţa pericolului, fiind important, prin urmare, să li se ofere şi strategiile de înfruntare a unor asemenea situaţii. Pe de altă parte, au nevoie şi să ştie că posibilitatea de a li se întâmpla ceva îngrozitor lor sau celor pe care îi iubesc este foarte redusă. Procentul infracţiunilor se reduce, iar crimele grave, violente, sunt de fapt foarte rare, aceasta este de fapt realitatea. Părinţii cu apucături paranoide îşi fac copiii să creadă că lumea este un loc periculos.
De fapt, majoritatea temelor de îngrijorare care îi fac pe părinţi să se teamă să nu-şi scape copiii din priviri sunt cu mult disproporţionate raportat la riscul actual de a se întâ mpla ceva. Este adevărat că astăzi există mai multe necunoscute, iar lumea în care cresc copiii noştri este mai complicată dar totuşi nu trebuie exagerat. Dacă părinţii îşi fac o mulţime de griji, pot să le transmită copiilor lor ideea că lumea este un loc înspăimântător şi astfel să le inducă anxietatea. Mulţi copii, de la cei deo şchioapă şi până la adolescenţ i, trec prin „faze” de anxietate şi le depăşesc fără nici un fel de alte probleme. Chiar şi copiii mici trec prin experienţe emoţionale puternice, cum ar fi frica sau furia şi nu întotdeauna înţeleg sau ştiu cum să le facă faţă.
Pare să existe o componentă genetică în multe cazuri de anxietate la adolescenţi. Copiii se pot simţi cu adevărat în siguranţă şi încrezători numai când ştiu ce anume se petrece în lumea lor. Desigur, părinţii încearcă adeseori să-şi protejeze copiii, cu cele mai bune intenţii. Dacă este vorba despre o problemă sau o criză în familie, cum ar fi pierderea slujbei, schimbarea locuinţei, ori îmbolnă vire sau despărţirea părinţilor, este necesar ca şi copiii să fie menţinuţi în tablou. Chiar şi copiii foarte mici simt că ceva nu este în regulă şi încep să fie chiar şi mai anxioşi dacă nu li se spune ce este pe cale să li se întâmple şi lor. Copiii, de la cei de-o şchioapă şi până la adolescenţ i, vor ca părinţii să fie mulţumiţi şi mândri de ei. Putem face foarte mult pentru a ne asigura că prin educaţie, copilul nostru creşte având sentimentul siguranţei şi al încrederii în sine, indiferent care ar fi temperamentul său. Dacă sunt criticaţi în permanenţă, copii, ajung să aibă sentimentul că nu pot să facă niciodată ce trebuie, indiferent cât de mult s-ar strădui. Aceasta este reţeta pentru mai puţină încredere în sine şi mai multă anxietate.
Este normal şi sănătos ca şi copiii să se simtă anxioşi atunci când se confruntă cu o experienţă nouă, cum ar fi prima zi de şcoală sau o vizită la spital. „Anxietatea de performanţă” dinaintea examenelor sau a concursurilor sportive poate de fapt să îmbunătăţească performanţa, deoarece stimulează secreţia de adrenalină. Abia atunci când anxietatea pare să fi pus stăpânire pe viaţa copilului, în măsura în care îi afectează activităţile obişnuite şi prieteniile, aceasta devine un motiv de îngrijorare. Multă dragoste, o rutină ordonată şi o disciplină consecventă dar nu lipsită de iubire, toate acestea îi pot ajuta pe copii să se simtă în siguranţă.
Cornel Bogdan
