Îmi permit o mărturisire, fără a încerca în vreun fel să par grozav. Mi-a plăcut ideea experimentului făcut de „România liberă”, de a îl duce într-o staţie de metrou pe interpretul Alexandru Tomescu, îmbrăcat modest, dar având cu el o vioară Stradivarius, spre a vedea cum va fi apreciat de trecătorii ocazionali. Dacă mi s-ar fi spus dinainte ce va cânta (partituri celebre de mare dificultate), aş fi putut paria că va fi admirat şi răsplătit aşa cum se cuvine.
Cei care-au plănuit această interesantă „farsă” au luat ca model coborârea în metroul de la Washington, în urmă cu doi ani, a celebrului violonist Joshua Bell, „înarmat” tot cu un Stradivarius, care n-a reuşit să adune de la cei care l-au ascultat decât vreo 33 de dolari. Alexandru Tomescu, în doar o jumătate a oră a strâns, de la românii sărmani, aproape 3,3 milioane de lei vechi. Am spus că aş fi anticipat corect reacţia bucureştenilor întrucât românii au simţ artistic înnăscut şi reuşesc să deosebească imediat valoarea de impostură.
De la această credinţă pornind, mi se pare absolut nemeritată umilirea de azi a noastră, a tuturor. Nu spun defel vorbe mari şi nici nu mă podideşte patima. Dar, în mod cert, priorităţile actualului Guvern nu coincid absolut deloc cu acelea ale populaţiei. O explicaţie, poate hazardată, s-ar putea găsi în chiar raporturile stabilite între preşedintele ţării şi Executiv. Atâta vreme cât relaţiile dintre cele două părţi au fost reci (în perioada Cabinetului Tăriceanu), iar amestecul şefului statului la luarea deciziilor administraţiei centrale a fost nu doar drastic limitat, ci de-a dreptul suspendat, ne-a mers bine. Şi iată că, imediat ce noua administraţie s-a aşezat sub pulpana prezidenţială, nivelul de trai a luat-o la vale. Mai mult, deciziile au fost luate greu, în chip confuz şi contradictoriu, pe un ton crispat, scrâşnit, de parcă ne-am afla în plină stare de necesitate.
Totul pare a fi la degetul mic, la bunul plac al vremelnicilor conducători. În Bucureşti, de pildă, Sorin Oprescu nu dă niciun ban sectorului 1, în vreme ce sectorului 5 îi acordă cât sectorelor 2 şi 4 la un loc. Educaţia, aflată pe butuci, este „gândită” atât de către Ecaterina Andronescu (în zadar invitată, cu eleganţă, să demisioneze), cât şi de către demisionarul Miclea, la Cotroceni. Ca să nu mai spunem de faptul că presa a ajuns să afle şi să comunice înaintea autorităţilor faptul că Tutilescu, şeful Poliţiei Capitalei, urma să fie schimbat, în timp ce purtătorul său de cuvânt susţinea, la televiziuni, că e vorba de o simplă gogoriţă.
Şi, apropo de purtători de cuvânt, Guvernul chiar are aşa ceva. Am înţeles că, după păţania celui dintâi numit, beţivanul bătăuş din clubul de manele clujean, exilat acum pe un loc eligibil din lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare a PDL, Emil Boc a chemat o clujeancă, pe care însă nimeni n-a auzit-o scoţând vreun cuvinţel. Nu cumva o tăia frunză la câini, ca să-l cităm pe premierul iubitor de şlagărul ce preamăreşte cureaua lată?
În tot acest timp, scade numărul de căsătorii, creşte cel al divorţurilor, iar, din iunie încolo, nici măcar cutremurele nu vor mai putea fi prevenite din timp, tot din lipsa banilor. Nu mulţi, vreo două milioane, adică atât cât pretinde că ar fi dat Ioana Băsescu pentru apartamentul de care tatăl său se spală pe mâini ca Pilat din Pont.
Suntem în Săptămâna Patimilor, deşi noi pătimim de decenii. Dar parcă niciodată n-a fost mai batjocorit poporul român, făţiş, ca în lunile din urmă. Niciodată măsurile luate de un guvern s-au altul n-au fost luate cu mai mare satisfacţie doar pentru a produce rău populaţiei. Iar toate acestea sunt spuse cu vizibilă satisfacţie de către primul-ministru – se vor tăia sporuri, se va introduce impozit forfetar, va creşte numărul de şomeri, vor îngheţa salariile. Nu cred să-l fi învăţat la aşa ceva consilierul său personal, adică şoferul de care se arată atât de mândru că-i este în preajmă. Cred că, în sufletul lui, respectivul şofer parvenit nu se mândreşte deloc cu cel care i-a demonstrat cum se poate face, din nisip, bici. Doar că biciul acela, care nu-i pentru români, cred se va întoarce pe propria-i spinare, cât de curând.
Horaţiu Vlăsceanu
