Când iubim totul se învârte în jurul nostru. Avem senzaţ ia că putem alege, că suntem stăpâni pe propria soartă, că suntem în stare să mutăm munţii din loc. Suntem convin şi că avem oportunitatea de a decide singuri, fără acordul altcuiva, ce vom face în viitor…
Dar ce se întâmplă când el nu gândeşte la fel? Când doar tu investeşti sentimente în relaţia voastră şi realizezi când e prea târziu? Trăiesc o poveste de iubire, o poveste care, uneori mă face să vărs lacrimi amare, iar alteori să radiez de fericire. A fost o atracţie puternică de la început… în prima săptămână m-am îndrăgostit aşa de tare de el încât m-am rugat la Dumnezeu să-l facă să mă iubească. Mi-am jurat că voi fi alături de el orice ar fi. Am trecut de iubirea adolescentină, plină de îndoieli şi am ajuns în faţa altarului unde ne-am jurat dragoste eternă..
Am jurat că vom fi fideli, că ne vom respecta şi iubi pe tot parcursul vieţii. Promisiuni deşarte….Timpul a trecut ..şi jurămintele s-au uitat. Am început să ne purtăm urât, să ne aruncăm cuvinte reci, cuvinte ce nu credeam că le voi auzi vreodată de la el. Am suferit, m-am pierdut, însă am avut puterea de a o lua de la capăt. Mă convingeam că este o situaţie pasageră, iar eu trebuie să fiu alături de el chiar şi aşa… Am fost înşelată, dar sufletul meu nu putea să-i poarte ură, nici măcar nu am vrut răzbunare. Îl iubesc prea mult! Mi-am dat seama că, la început, el nu m-a iubit. Simţea un ataşament, găsea în mine un refugiu, iar căsă- toria noastră era doar un mod de a se linişti. Mi-am dat seama prea târziu, eram implicată prea mult şi nu puteam întoarce spatele la tot. Nu este aşa de uşor!
Am trudit, am suportat, dar în cele din urmă am obţinut ce mi-am dorit. Iubirea lui. ştiu că nu îl voi putea schimba în totalitate, ştiu că vor mai urma clipe de coşmar, însă sunt pregă tită să le înfrunt. Acum ştiu că mă iubeşte. A fost sincer şi mi-a explicat totul. Devotamentul mi-a apropiat soţul, iar iubirea se poate câştiga şi pe parcurs. Trebuie doar să-l înţelegi şi pe cel de lângă tine, deşi necesită efort. Mulţi oameni spun că la un moment dat nu rămâne decât speranţa, însă sunt clipe în care nu poţi să mai ai nici măcar o fărâmă de speranţă. Când vezi că ţi se taie aripile, când vezi că nu eşti apreciată, încrederea scade. Am trecut prin asemenea momente, însă sentimentele au fost mult prea puternice. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat puterea de a câştiga iubirea so- ţului meu. (A.D.)
