Există în Sibiul unde îniernez gândurile de faţă un Cenaclu al Umoriştilor numit, sugestiv, după numele cronicarului „Nicolaus Olahus”.
Am stat la un pahar de vorbă, la celebra „Casa Frieda”, condusă de nea Mitică, cu câţiva membri ai cenaclului, de faţă fiind şi prietenul Silviu Guga dar şi preşedintele filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, Jean Văcărescu, un ardelean căruia îi place delta, e îndrăgostit de un petec de pământ din Limanu, de lângă Mangalia, unde ar vrea să-şi construiască o căsuţă „din calcar” cum spune el. Jean are un umor spumos, are multe cărţi la activ , printre care proza „Un sat numit Româ nia” şi volumul de versuri „Muzeul figurilor de umbră”, are părul legat cu coadă şi pachetul de ţigări în buzunar, ca să nu-şi uite bricheta pe care tot a uitat-o la Casa Frieda, dar nu i-a luat-o nimeni, că dom- Mitică, vigilent, a luat-o şi a pus-o la păstrare.
Dar nu despre „maitre Jeannot”, cum îi spunea cel mai bun prieten al lui, Mixi (Marius Nistor, condamnat de 2 ori pentru trecere frauduloasă de frontieră, stabilit azi în Germania) vreau să scriu azi, ci chiar despre unul dintre umoriştii sibieni, Sever Purcia. Iniţial „popă”, apoi profesor de psihologie ( autor de cărţi de specialitate), autor al sensibilului roman „Sufletul unui copil de suflet”, Sever Purcia este un taur de 72 de ani, născut pe 27 aprilie 1937. Mi-a reţinut atenţia o fabulă a acestui menestrel al râsului pe care v-o prezint fără să mai lungesc povestea:
„Ursul şi râsul“
de Sever Purcia
În carpatina mlaştină,/Un uriaş, de baştină/Din chiar vestitul, vechiul Nil,/Veni tiptil/Un crocodil, /Adus de peste mări şi mări, /C-un ochi viclean, cu nişte nări…
Cam plângăcios/ Şi furios,/ De-a-ntors Carpaţii-n sus şi-n jos
Şi-atât de mult s-a deghizat,/ Că l-au propus drept împărat.
(Ce bun era el împăiat!)/Şi s-a autoproclamat/Dreptdemocratul-împărat,
Cu cameră de lorzi,/ Cu dame si plozi,/ Să-i şteargă des sprâncenele,/Să-i facă temenelele,
Dirijând…pomenele.
Ca să evite orice compromis,/ Organiză alegeri de Mister şi de Miss…
Să fi văzut atunci/ Prin păduri, prin lunci, /Grohote, /Forfote,
Cântece/Şi bătăi pe pântece, /Cum că ,,io-MI-SS cea mai cea,/Nu MI-SS scroafă, MI-SS purcea,,! /Umbla ş-un biet de haidamac,/ Un pui de urs, mai prostănac,
Ce mormăia: ,,Eu în concurs/ MI-S-TERibil, sunt un urs,
Care ştiu să fac şi dreg/Cât ar face un neam întreg!
Mai frumos ca cerbul îs/Şi nu o să mă fac de râs!”
Iată-l pe-mpărat: Aşteaptă/ Să-şi aleaga mâna dreaptă…
Cerbul, cel încornorat, /Zice: „Mare împărat,
Cu vocea mea, eu numai rag/ De-aceea am să mă retrag,
Că-n carpatinii noştri munţi, /Sunt mărunţele şi mărunţi,
Să-ţi mângâie prăselele, / Să-ţi cureţe măselele…”
-„Ha-ha!!!făcându-mi-s-a o dreptate! / Scăpând de-un cerb cu coarne răsfirate,
Ce mă scoteau din minţi/ Rămase printre dinţi…
Şi-aleg, ca minţile deştepte: / Pe doi, c-am două mâini ce-s drepte.
L-aleg pe urs că-i cel mai mare/ (Şi-mi face o poftă de mâncare)!!!
Iar peste dobitoacele ce-n mlaştină mai îs/ Domni-va cu putere-acest pui de râs,
Ce-şi face guvern, /Aşa cum eu discern:
Să nu-l mai prind pe acel vierme, / Că e ministru de interne,
Ce mă făcea pe mare şi maree/Să rabd de pântecare, de colicii, diaree!
Să-l pună pe cel mai slab de gură/ Ministru la agricultură.
Aş vrea să am la sănătate/Pe una bună, lată-n spate.
Să nu-mi dea vitamine, să nu-mi dea viagră/
Să nu îmi iasă-n cale căpriţa aceea neagră
Cu telefon, cu vorbe, ce mai, o zăpăcită,/ Prefer în cloaca-mi caldă una mai spălăcită,
Ce să conducă fuga şi să prefere sportul/ Să am cu cine face excursii şi înotul.
S-alegem bine la finanţe/ Pe cei ce ştiu tăia chitanţe…
Să nu văd feţe fade, terne/ La ministerul de externe…
Cohortele acelea de urşi/ Să meargă aproape de ruşi
Pe dânşii i-a călăuzit/ Doar steaua de la răsărit!
Morala?
Ce fericire pentru dânsu-
Că stânga-dreapta-i râsu-plânsu-
Şi ne simţim grozav la sânul mumii
De am ajuns taman de … râsu-lumii!”
Asta e! Citiţi şi vă dumiriţi, întristaţi-vă sau râdeţi cum poftiţi!
Valentin Leahu
