Cu câteva zile înaintea sfârşitului primei conflagraţii mondiale, Frances Griffitte, o micuţă englezoaică de 11 ani îi scrie prietenei ei Johana, care trăia în Africa de Sud, o scrisoare: „Dragă Jo, sper că eşti bine. Ţi-am mai scris o scrisoare cu câtva timp în urmă care probabil că s-a rătăcit, căci nu am primit nici un răspuns de la tine.
Eu învăţ acum la şcoală: franceza, geometria, algebra şi iau şi lecţii de gospodărie. Săptămâna trecută, tata a venit acasă. Fusese plecat pentru două luni în Franţa. Aici toată lumea spune că războiul se va sfârşi curând şi atunci vom atârna un drapel la fereastra camerei noastre. Îţi trimit două fotografii ale mele. Prima mi-a făcut-o unchiul Arthur: sunt în costum de baie, în curtea din spatele casei. Cealaltă a făcut-o Elsie: acolo sunt cu nişte zâne pe malul unui râu. Rosebud este la fel de grasă, dar i-am făcut haine noi. Ce mai fac Teddy şi Dolly?” Ar fi fost o scrisoare banală, trimisă de o şcolăriţă prietenei ei, dacă nu ar fi fost referirea aceea ciudată la zânele din fotografie. Aşa cum au recunoscut mai târziu cele două fetiţe, pentru ele nu era ceva surprinzător să vadă şi să fotografieze zâne; zânele făceau parte din viaţa lor de copii petrecută în acel sătuc din Yorkshire. Pe spatele fotografiei Frances a scris: „Zânele de la râu sunt prietenele noastre, adică ale lui Elsie şi ale mele. Ceea ce mi se pare de neînţeles este că atât cât am stat în Africa de Sud nu am văzut nici una, poate este prea cald pentru ele acolo…” (A.M.)
