Inspirat după o poveste ce a zguduit Los Angelesul la sfârşitul anilor -20, Clint Eastwood a regizat un film excelent, îndrăznesc să spun chiar o “masterpiece” a genului.
“Real story”
În martie 1928 Christine Collins (Angelina Jolie), o femeie obişnuită care lucra la o companie telefonică, ajunge acasă şi nu-şi mai găseşte fiul în vârstă de 10 ani, Walter Collins.
Apelează disperată la ajutorul poliţiei corupte din Los Angeles şi nu încetează nici măcar o secundă să spere că fiul ei e în viaţă. În acelaşi timp, Reverendul Gustav Briegleb (John Malkovich) se roagă încontinuu pentru Christine şi transmite mesaje de încurajare prin intermediul unui post de radio religios, împreună cu mesaje de denigrare a poliţiei, Reverendul făcându-şi o misiune din salvarea oraşului de poliţiştii “murdari”.
Cinci luni mai târziu Christine este chemată de poliţie să-şi aducă fiul acasă. I se spusese că fusese găsit în Illinois, doar că femeia, aflată faţă-n faţă cu presupusul fiu, refuză să-l recunoască şi repetă că nu e copilul ei, deşi băiatul care i-a fost prezentat afirmă că îl cheamă Walter Collins.
La presiunile poliţiei şi deconcentrată de acţiunile presei înfierbântate, Christine ia băiatul necunoscut acasă, îndoindu-se pentru o clipă de propriile-i simţăminte.
Numai că imediat a inceput să supună copilul unor diverse teste, din care reieşea clar că nu-i este fiu.
Eastwood a coordonat extraordinar comportamentul aproape brutal, dar în acelaşi timp firesc al Christinei faţă de copilul străin care trebuia să-i înlocuiască fiul.
După toate acestea, Christine, îndrumată de Reverendul Briegleb, iese în faţa presei cu declaraţii legate de încurcătura produsă de poliţie în cazul ei, ceea ce duce la închiderea ei într-un ospiciu.
Această abordare a poveştii ne poate duce cu gândul la “Girl Interrupted”, dar aici Jolie dă dovadă de o maturitate extraordinară în interpretare, nesimţindu-se nicio asemănare între experienţa “Girl Interrupted” şi cea de faţă.
În acelaşi timp, un ofiţer de poliţie interesat să-şi exercite meseria, acţionează orbeşte, după instinct, implicându-se în rezolvarea unui caz ciudat: un adolescent pe care urma să-l deporteze în Canada mărturisise că împreună cu unchiul său care îl obligase să locuiască la ferma lui, omorâse în jur de douăzeci de copii. Clint Eastwood l-a ales pe Eddie Alderson pentru a interpreta acest rol dificil al adolescentului criminal şi a avut o “mână” extraordinară, Alderson uimind pur şi simplu printr-o prestaţie fără reproş, plină de forţă.
Curând poliţiştii l-au prins pe unchiul băiatului, Gordon Northcott (Jason Butler Harner) şi l-au supus unui proces în urma căruia a fost găsit vinovat pentru uciderea celor 20 de copii şi condamnat la doi ani de închisoare, finalizaţi prin spânzurătoare.
Christine a dat şi ea în judecată poliţia, câştigând schimbarea superiorilor şi a unor legi ce până atunci erau departe de a favoriza cetăţenii.
În 1930, cu două zile înainte să moară, criminalul în serie o cheamă pe Christine la el pentru a-i spune adevărul despre Walter, dar în final refuză să o facă.
Unul dintre cele mai puternice momente din film este acela când Christine îl prinde pe Northcott de gât în închisoare şi-i strigă : “Spune-mi că mi-ai omorât fiul!”
Christine participă apoi la execuţia criminalului, o execuţie din care nu s-a ratat niciun moment: criminalul şi-a numărat paşii până la spânzurătoare – 13, a început să plângă, a cerut să fie lăsat să se roage, i s-a pus un săculeţ pe cap şi în timp ce cânta “Silent Night” i s-a tras trapa de sub picioare, lăsându-l să se zbată în ultimele clipe de viaţă în văzul tuturor.
Iar în 1935, când o Christine promovată şi parcă mai frumoasă şi mai liniştită, pariase doi dolari că “It happened one night” va câştiga Oscarul, este sunată de la poliţie şi i se spune că au găsit un băiat.
Nu era al ei, dar află că acesta, încă unul şi Walter al ei fuseseră închişi împreună şi dacă au reuşit sa fugă de acolo o făcuseră la iniţiativa fiului lui Christine, dar că nu se mai ştia nimic de niciunul dintre ei.
Astfel că femeia iese plină de speranţă din secţia de poliţie, pierzându-se pe străzile Los Angelesului, unde câştigătorul Oscarului, “It happened one night”, rula la Cinema Royal.
“City of Angels”
Cu “Changeling” Clint Eastwood demonstrează din nou că deşi ca actor abia a reuşit să sară de “mediocru”, ca regizor de film este fără doar şi poate “notabil”.
A speculat minunat un fapt real, care, la o atentă observaţie, dacă ar fi fost vreodată redat exact în această formă pe hârtie ca ficţiune n-ar fi prins cu siguranţă la public, deoarece se întâmplă nişte lucruri aproape incredibil de crezut în desfăşurarea acestui film.
Probabil că alegerea Angelinei Jolie pentru a juca rolul unei mame disperate vine după prestaţia ei din “A mighty Heart”, dar aici este mai profundă şi reuşeşte să emane extrem de multe emoţii din starea celei pe care o interpretează.
Mă aşteptam ca John Malkovich, magnificul John Malkovich, să fie în centrul atenţiei, dar apariţiile lui sunt dozate şi bine înfrânate de regizor, deşi memorabile – Eastwood nu-şi putea permite ca Reverendul şi nu mama să fie în centrul atenţiei…
Şi revenind la Jolie, sper ca de acum presa să nu-i mai măsoare talentul actoricesc în apariţiile publice la braţul lui Brad Pitt sau în numărul de copii pe care îi naşte/îi înfiază, ci să o privească exact aşa cum este: una din marile actriţe pe care Hollywood-ul le-a dat.
Cât despre “Changeling”, este un film mare, foarte bine realizat, de la imagine până la coloana sonoră fiind şi o frescă a începutului căderii în infern a “Oraşului Ingerilor”.
R. Mihalche
