În jurul arestării lui Francesco Pazienza, unul dintre politicienii italieni care avea toate motivele să se teamă de dezvăluirile ex-agentului – premierul Bettino Craxi – se întâlnise la Washington cu preşedintele Reagan.
Miza conversaţiei: aderarea Italiei la programul de apărare spaţială („Războiul stelelor”), lansat cu puţin timp în urmă de Reagan.
Extraordinar, însă! Cei doi – chiar în acest context strategic – nu ezită să evoce arestarea şi eventuala extrădare a lui Francesco Pazienza. Ceea ce avocaţii italianului şi presa americană nu vor întârzia să relateze a doua zi.
Oare ce fire secrete legau interesele strategice ale celor două state de „Afacerea Pazienza”, pentru a o evoca la un asemenea nivel politic?
Cert este că, în urma întrevederii Craxi – Reagan, ministrul de Justiţie, Smith, nu se sfieşte să declarare arestarea lui Francesco Pazienza drept o „chestiune de interes naţional”.
Dar lucrurile nu se opresc aici. Curtea Federală din New York, urmând recomandările exprese ale procurorului districtual, hotărăşte să respingă eliberarea pe cauţiune a lui Francesco Pazienza, „indiferent cât de ridicată ar fi suma” propusă de apărare.
Trebuie subliniat că această atitudine a unei Curţi Federale este extrem de rară în SUA. De aceea, presa a cerut imediat explicaţii.
Ministrul Justiţiei, Smith, s-a mărginit să comenteze că decizia fusese luată la cel mai înalt nivel, de comun acord, între Guvernul american şi cel italian.
Încrâncenarea cu care Bettino Craxi urmărea să-l reducă la tăcere pe Francesco Pazienza şi avea, desigur, explicaţia în numeroasele afaceri pe care cei doi le puseseră la cale împreună.
Presa italiană dezvăluise cel puţin un fapt relevant: Bettino Craxi îl vizitase pe Francesco Pazienza acasă de câteva ori, imediat după izbucnirea scandalului de la „Banca Ambrosiano”.
Dacă Guvernul italian căuta acum să-l condamne pe viaţă pe Francesco Pazienza, nu era decât pentru a preîntâmpina scandalul imens pe care depoziţia acestuia l-ar fi declanşat, cu siguranţă, antrenând nu numai serviciile secrete ale Italiei, dar şi o bună parte dintre oamenii politici şi de afaceri de la Roma.
Cu toţii ştiau prea bine că Francesco Pazienza fusese în realitate, şi pentru mult timp, adevăratul şef al serviciului secret italian, faimosul SISMI.
Cu toţii se temeau, aşadar, de ceea ce Francesco Pazienza ştia şi ar fi putut spune.
Dan Aldea
