Numai în ultima lună chiriile s-au majorat cu circa 10%, iar faţă de vara trecută românii care stau cu chirie plătesc lunar cu 20% mai mult, în condiţiile în care majoritatea sunt calculate în moneda europeană, care s-a apreciat masiv.
De exemplu, pentru o garsonieră situată în Militari chiria de 350 euro echivalată în lei în vara anului trecut, reprezenta în jur de 1.225 lei pe lună, în timp ce acum respectivul chiraş trebuie să scoată lunar din buzunare 1.500 lei. În zona Colentina, un chiriaş care stă într-un apartament cu două camere plăteşte lunar cel puţin 400 de euro, adică 1.724 lei pe lună, în timp ce în zona 1 Decembrie, chiria pentru acelaşi apartament ajunge şi la 1.939 lei. Experţii de la agenţiile imobiliare spun că unii chiriaşi au început să solicite renegocierea contractelor pentru a stabili cu proprietarii chiriile în lei. Dacă, totuşi, proprietarul doreşte chiria în euro, este recomandat ca în contract să se scrie un curs prestabilit care să nu depăşească un anumit nivel. (E.L.)