Întâlnire ratată între „lupii tineri“

Două dintre cele mai cunoscute personaje politice maramureşene, Ciceu Zamfir şi Cristian Niculescu Ţâgârlaş s-au întâlnit miercuri după-amiază la o cafenea din centrul municipiului. Cunoscuţi drept „lupii tineri”, cei doi au stat mai bine de o oră într-o cafenea, părând agitaţi şi chiar nervoşi la plecare.

Din înregistrările paparazzilor săptămânalului „Atac de Maramureş” reiese că cei doi urmau să aibă o întâlnire de rang înalt, ratată, după lipsa celei de-a treia persoane. După ce au înjurat şi au aşteptat degeaba mai bine de o oră cei doi au plecat, lasând un bacşiş mic celui care i-a servit. Chiar şi ospătarul s-a …

Cherecheş stă pe şantiere mai mult decât Ceauşescu

Se apropie campania electorală!

Ceea ce pentru primarul municipiului Baia Mare poate părea o zi normală de lucru, pentru mulţi alţii ar fi un calvar, probabil. Acesta se trezeşte în fiecare zi la ora 6.00, iar la 7.30 fix iese de pe poarta casei. Paparazzi săptămânalului „Atac de Maramureş” l-au urmărit o zi întreagă, observând, discret, programul edilului şef. Acesta şi-a părăsit locuinţa la ora 7.30, iar la 7.40 a intrat în biroul său.

Pe stradă a fost oprit de mai mulţi trecători şi a ascultat doleanţele fiecăruia. După aproximativ patru ore de audienţe, primarul a părăsit incinta …

A câştigat titlul de Miss la prima apariţie importantă

Oana Slevoacă este „Miss Maramureş 2012″, eveniment organizat în cadrul lansării noului săptămânal „Atac de Maramureş”. Tânăra are doar 18 ani şi este de o frumuseţe angelică. Reporterii săptămânalului „Atac de Maramureş” au aflat lucruri interesante purtând o discuţie cu noua imagine a Maramureşului.

Chiar dacă are 18 ani, frumoasa maramureşeancă a fost prezentă pentru prima dată la un eveniment atât de important. Mai mult, titlul câştigat a fost cea mai mare surpriză a vieţii sale de până acum.

R: Te aşteptai să devii Miss Maramureş?

Nicio secundă nu m-am gândit că am şanse. Am venit la îndemnul prietenilor şi a familiei, însă …

Atac de Maramureş a fost lansat pe piaţă

Zi mare pentru presa maramureşeană

„Atac” a fost lansat şi în Maramureş. În prezenţa a peste 70 de invitaţi, persoanele reprezentative a judeţului, echipa maramureşeană a prezentat primul număr al săptămânalului „Atac de Maramureş”. Într-un format inovativ, cu subiecte unice, acest proiect pare a fi o reuşită încă din primele zile, majoritatea invitaţilor la eveniment arătând că existenţa unui săptămânal de acest gen era necesară în media maramureşeană.

Lansarea a avut loc în data de 23 martie, la restaurantul „Athos” din Parcul Municipal. În cadrul acestui eveniment a avut loc şi concursul „Miss Maramureş”, ediţia 2012. 12 tinere …

Din cauza crizei, băimărenii au dat medicamentele pe ace

Tot mai mulţi maramureşeni apelează la tratamente neconvenţionale atunci când vine vorba despre sănătatea lor. Terapia alternativă cu ace, acupunctura, este considerată „ultima staţie”, după ce tratamentele medicamentoase nu au dat rezultate.

Singurul cabinet de acupunctură din Baia Mare se află pe strada Nicolae Titulescu. Relativ nouă în România, această artă de diagnosticare, prevenire şi tratament al bolilor este folosită de către chinezi de peste 10.000 de ani. Majoritatea celor care trec pragul cabinetului de acupunctură din Baia Mare suferă de boli reumatismale, neurologice, dar şi dereglări endocrine, tulburări oculare şi auditive. „De obicei vin pacienţi care au încercat tot ce …

O nouă teorie şocantă: Pintea Viteazul a fost mason

Pintea Viteazul se pare că aparținea unei organizații masonice internaționale, cu sediul în Viena. Deși unii istoriografi nu susțin această idee și nici nu există un document oficial care să ateste apartenența lui la acest cult, există destui specialişti care acreditează ideea că, în ultimii ani din viață, haiducul semna condica în mod frecvent la întâlnirile secrete ce aveau loc în capitala Austriei.

Frânturile de informații oficiale ale vremii nu atestă faptul că haiducul ar fi fost mason, însă istoria oficială poate fi interpretabilă. Cu doi ani înaintea morții sale, în 1701, împăratul Leopold I promite pentru capul lui Pintea 500 …

Sănătatea de primăvară: „Mens sana in corpore sano”

Verdeţurile de primăvară

Un regim de viaţă sănătos include o alimentaţie bogată în fructe, legume şi mult mult sport. Primăvara este un prilej bun pentru a ne detoxifica organismul după o iarnă lungă şi grea. Organele vitale trebuiesc protejate indiferent de curele ţinute şi de sportul practicat. Pentru un tonus de invidiat, primăvara ne ajută cu resurse şi alimente proaspete.

Consumaţi multe verdeţuri

Salata verde conţine săruri minerale (de iod, magneziu, fosfor, cupru, arsenic şi zinc), dar şi multe vitamine (A, B, C, D şi E). Toate acestea dau organismului rezistenţa la infecţii şi …

De la Hollywood Music, Paula Seling aterizează direct la Baia Mare

Paula Seling s-a bucurat, încă de la începutul carierei sale, de susţinerea şi admiraţia publicului, chiar dacă a optat pentru o apariţie timidă şi lipsită de excese vestimentare.

După ce a reprezentat fără cusur România la Eurovision, Paula se implică în tot mai multe proiecte, atât muzicale cât şi de televiziune. X Factor a fost o experienţă interesantă pentru artistă. Cei trei maramureşeni au făcut echipă în juriul show-ului X Factor.

Ediţia a doua a proiectului Hollywood Music în Bucharest va avea loc pe 28 martie, la ora 19.00, la Sala Palatului şi îi va oferi Paulei şansa de a aduce un …

Abramburica, premiată pentru că NU CLIPEŞTE!

Putem spune că „Abramburica”, aşa cum i se spunea Danei Rogoz pe vremea când se difuza emisiunea „Abracadabra”, a crescut odată cu PRO TV-ul. Tânăra care a început să cocheteze cu televiziunea şi actoria dintr-o joacă de copil primeşte astăzi aprecierea Uniunii Cineaştilor din România (UCIN).

O împătimită a modei, continua să cocheteze cu televiziunea, atât ca prezentatoare, dar şi ca actriţă. Ea prezintă la Pro TV Internaţional emisiunea „De Suflet” în fiecare sâmbătă, de la ora 20:30, unde românii din afara ţării o pot urmări. Rolul interpretat în scurtmetrajul „Încearcă să nu clipeşti”, în regia lui Radu Dragomir, i-a adus …

Costi Ioniţă vrea în State

După ce a dat lovitura cu trupa Mandinga şi a câştigat preselecţia naţională pentru Eurovision 2012, Costi Ioniţă promite să ne surprindă şi cu alte proiecte cheie. Cu cinci încercări eşuate la Eurovision, atât în calitate de interpret, cât şi de compozitor, artistul nu mai spera la vreo reuşită. Piesa celor de la Mandinga, Zaleilah, nu a fost compusă special pentru acest concurs şi totuşi a avut succes.

Întrebat despre proiectele sale internaţionale, nu a dorit să divulge niciun nume vizat pentru o viitoare colaborare: „La un moment dat vă voi divulga cu cine plănuiesc să mai colaborez, sunt foarte multe …