După ce a dat lovitura cu trupa Mandinga şi a câştigat preselecţia naţională pentru Eurovision 2012, Costi Ioniţă promite să ne surprindă şi cu alte proiecte cheie. Cu cinci încercări eşuate la Eurovision, atât în calitate de interpret, cât şi de compozitor, artistul nu mai spera la vreo reuşită. Piesa celor de la Mandinga, Zaleilah, nu a fost compusă special pentru acest concurs şi totuşi a avut succes.
Întrebat despre proiectele sale internaţionale, nu a dorit să divulge niciun nume vizat pentru o viitoare colaborare: „La un moment dat vă voi divulga cu cine plănuiesc să mai colaborez, sunt foarte multe proiecte, dar fiind încă în discuţii cu artiştii internaţionali, nu aş vrea să divulg de dinainte ceea ce nu este sigur în acest moment. Vă pot spune că este vorba despre artişti din SUA.
În curând va trebui să plec şi în Africa, pentru că acolo se va filma clipul melodiei „Dame”, pe care am compus-o pentru Shaggy&Kat de Luna. Din câte am înţeles eu, se va învesti foarte mult în promovarea acestei melodii în SUA, aproximativ 1 milion de dolari” – a mărturisit artistul pentru revista Tango.
Teodora Dumitru