Transcrierea unui vehicul în alt judeţ

Ce acte îmi sunt necesare pentru transcrierea unui vehicul în baza de date a altui judeţ, ne întreabă Cristian Voiculescu din Timişoara?

Cererea noului proprietar;
– pentru înscrierea în certificatul de înmatriculare şi altei persoane care poate folosi autoturismul în virtutea unui drept legal, altul decât cel de proprietate, acesta va menţiona solicitarea explicită în cerere;
– fişa de înmatriculare a maşinii vizată de organele fiscale competente ale autorităţilor administraţiei publice locale;
– în cazul fostului proprietar al vehiculului se poate depune certificatul de atestare fiscală emis de autorităţile administraţiei publice locale, situaţie în care nu mai este necesară depunerea fişei …

LUXUL LECTURII: Acasă -Două debuturi feminine (2)

Am încredere în destinul literar al celor care îşi propun să povestească şi mai şi ştiu s-o facă. Pe vremuri, ani de zile, am mers în călătorii de documentare împreună cu Costi Stan. Eu vedeam realităţi, el – utopii. În mintea lui se năşteau poveşti, pe când eu vedeam numai ceea ce se lăsa văzut.
Anamaria Ionescu povesteşte: cursiv, poate cam prea exact, cam prea ironic (mai e loc de nuanţe, de sugestie). Cumva, previzibil. Pentru a fi, spre final, şocantă. Sunt etapele devenirii unui prozator. I se cuvine atenţia cititorilor.

„Lidia îşi lăsă scaunul pe spate pentru a se putea …

Sărbători de Iarnă mult sub cota din anii trecuţi – Moş Crăciun cu tolba tot mai goală

Sărbătorile din acest an aduc mult mai puţine profituri comercianţilor europeni decât în anii trecuţi. Problemele economiilor statelor membre, neîncrederea în politicieni şi mai ales criza financiar, pe care începem să o resimţim cu toţi, au rezonanţă în deciziile de cumpărare ale cetăţenilor Uniunii Europene.

Dacă în anii trecuţi românii erau mână largă la cumpărăturile şi cadourile pe care urmau să le facă celor dragi, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în acest an. Tot mai multe persoane se văd în imposibilitatea încropirii unei mese aşa cum se cuvine. În această situaţie nu se află numai românii ci şi cetăţenii celorlalte …

L-a salvat Dumnezeul beţivilor

 

INCREDIBIL. Se zice că ar exista un Dumnezeu al beţivilor care în mare mila lui intervine şi-i smulge din năpastă pe toţi cei ce i se închină lui Bachus. Aşa ceva i s-a întâmplat unui ucrainean care a căzut cu maşina, duminică noapte, de pe un pod din Târgovişte, de la peste 15 metri înălţime. Din fericire, omul a scăpat cu viaţă ca prin minune. Nişte paznici au văzut plonjonul şi au sunat repede la 112. Pompierii de la descarcerare s-au chinuit mai bine de jumătate de oră să îl scoată din maşina avariată pe şoferul buclucaş, care i-au salvat …

Bucureştiul a intrat în Cartea Recordurilor

INEDIT. Sătui să fie în coada mai tuturor clasamentelor privind nivelul de viaţă, românii aleargă cu limba scoasă să intre în Cartea Recordurilor. Aşa se face că Bucureştiul a intrat, duminică, în Cartea Recordurilor, după ce, la iniţiativa municipalităţii, 3.939 de bucureşteni în costume de Moş Crăciun au plecat în marş, din Piaţa Constituţiei, să împartă daruri. „Moşii” s-au adunat în piaţă începând cu ora 12.00 şi au pornit la drum înainte de ora 14.00. Fiecare voluntar costumat în Moş Crăciun a avut cu el câte o cutie roşie cu daruri destinate celor mici, oferite de sponsorii evenimentului – Coca-Cola …

Crăciun geros, dar fără zăpadă

VREMEA. Potrivit meteorologilor, anul acesta vom avea un Crăciun mult mai rece faţă de anii trecuţi şi chiar faţă de temperaturile normale pentru această perioadă. Vor fi temperaturi minime între -4 şi -10 grade Celsius, iar în unele zone vor scădea până la -14 grade. Maximele vor porni în unele regiuni de la -6 grade C, cu greu mercurul va ajunge la 2 grade Celsius. Foarte frig şi fără zăpadă din păcate. Numai la munte s-ar putea să ningă până miercuri. De abia joi seară ar putea să mai ningă în Transilvania, Maramureş şi Moldova. La Bucureşti, va fi cer …

Copiii orfani din Italia vor fi repatriaţi

ACASĂ. Peste 2.000 de copii din Italia au sosit ieri în ţară. Micuţii sunt repatriaţi de autorităţile din peninsulă pentru că au rămas fără părinţi. Odată ajunşi în ţară, copiii vor fi daţi la orfelinat sau în grija unor asistenţi maternali. Repatrierea se face în virtutea unui acord semnat, în iunie 2008, de cele două state, care obligă Italia să transmită toate informaţiile despre copiii români găsiţi neînsoţiţi pe teritoriul său şi să-şi facă un organism central, pe lângă Ministerul de Interne, cu care partea română să poată comunica. Când un copil este găsit pe străzile din Italia, statul trebuie …

Stii ce se poarta iarna asta?

■ Iarna asta negrul este iar la moda

Iarna aceasta se poarta foarte mult negrul. Acesta se potriveste oricui: subtiaza vizibil silueta, se combina cu orice culoare si poate fi purtat in orice circumstante. Un sacou negru poate fi asortat la orice bluza si fusta. Cizmele negre sau maroinchis se poarta, de asemenea, foarte mult. Indiferent de textura materialului, veti fi la moda daca purtati culoarea neagra.

■ Tricotaje pentru plinute sau… nu

Hainele tricotate sunt la mare cautare in aceasta iarna. Pe langa faptul ca sunt trendy, acestea sunt calduroase si comode. Pot fi purtate atat de femeile mai plinute, cat si …

Cum te pazesti de vremea friguroasa de afara?

■ Tratament naturist pentru bronsita

Tusea uscata, respiratia ingreunata si durerile in cosul pieptului sunt primele simptome ale unei bronsite acute, o boala inflamatorie a cailor respiratorii. Cand aceasta infectie apare, caile respiratorii se inflameaza, producand mai multa secretie. Boala tine de la sapte pana la zece zile si poate fi transmisa prin tuse. Consumati alimente care nu contin vitamina A si C. Evitati zaharul si produsele lactate si beti ceaiuri calmante din soc, violete, patlagina si cimbrisor.

■ Siropul de morcovi, bun impotriva tusei

Siropul de morcovi este simplu si rapid de preparat. Se pastreaza timp indelungat intr-un borcan cu capac. Acest …

Ponturi pentru ingrijirea buzelor crapate

Anotimul rece face buzele sa se crape mai des si sa le usuce. Cand aerul este uscat umezeala se evapora rapid de pe buze.

Fara sa va dati seama va plimbati limba peste ele pentru a le umezi, dar vantul le usuca si tot repetand aceasta operatie buzele vor incepe sa va doara, se inflameaza, usuca si se crapa.

Exista diverse remedii in aceasta problema si va prezentam cateva dintre ele:

• Compresa cu apa si sare. Puneti o lingurita de sare intr-o cana cu apa rece. Inmuiati o bucata de tifon in solutia obtinuta si aplicati-o pe buze timp …