ACASĂ. Peste 2.000 de copii din Italia au sosit ieri în ţară. Micuţii sunt repatriaţi de autorităţile din peninsulă pentru că au rămas fără părinţi. Odată ajunşi în ţară, copiii vor fi daţi la orfelinat sau în grija unor asistenţi maternali. Repatrierea se face în virtutea unui acord semnat, în iunie 2008, de cele două state, care obligă Italia să transmită toate informaţiile despre copiii români găsiţi neînsoţiţi pe teritoriul său şi să-şi facă un organism central, pe lângă Ministerul de Interne, cu care partea română să poată comunica. Când un copil este găsit pe străzile din Italia, statul trebuie să informeze autorităţile române despre situaţie. Odată luat în evidenţă, copilul trebuie repatriat până la sfârşitul anului în ţara natală. Până atunci autorităţile italiene trebuie să asigure măsuri adecvate de asistenţă şi protecţie a minorului, cu garantarea drepturilor privind „şederea temporară, asistenţa sanitară şi orientarea şcolară”. (A.M.V.)