Biserica Mesentea

Biserica Mesentea este o biserică creştin-ortodoxă aflată în localitatea omonimă, în judeţul Alba Iulia. Localitatea Mesentea este dominată de prezenţa acestei biserici din piatră, care datează din secolul al XVIII-lea, anul 1778. Potrivit inscripţiei din biserică, din anul 1674, se pare, aceasta a fost ridicată pe temelia vechii biserici de lemn. Ansamblul pictural al acestei biserici, fidel tradiţiei bizantine, este deosebit de valoros şi aparţine meşterilor Stan Zugravul şi Popovici, încă din anul 1783.

Biserica este declarată monument istoric. În forma actuală, edificiul se prezintă ca o biserică-sală, cu turn clopotniţă pe faţada de vest, pronaos, naos şi altar, …

Recviem pentru o crimă (II). Durerea, Mâhnirea şi Mila

Mă întorc pe cealaltă parte a pernei şi aştept ca lumea să-mi zâmbească. Nu o face niciodată. Doar se holbează acolo, în întuneric, ascunzându-se de toţi rata- ţii şi împărtăşind fericirea cu învingă torii. Un gest cum nu se poate mai egoist. Mi-e frică totuşi să las şi ultima speranţă să se stingă. Acum ştiţi de ce mi-am omorât familia. Pur şi simplu trebuia să o fac.

Acum când mă gândesc totul pare o mare greşeală. Depresia a murit dar nu a lăsat în loc decât un mare gol. Haos. Este atât de idealist din partea noastră că nu acceptăm …

Menta, un excelent remediu natural

Menta (Mentha Piperita) este un remediu natural deosebit pentru îmbunătăţirea digestiei şi calmarea durerilor de cap. Aroma sa şi calităţile medicinale au fost apreciate de secole. Se pare că era foarte populară la greci şi romani.

Menta conţine un nivel crescut al uleiului activ esenţial mentol. În multe ţări, ceaiul de mentă este băut după masă pentru îmbunătăţirea digestiei. Planta are puterea de a reduce contracţiile musculare care provoacă gaze, umflări şi balonări abdominale. Menta se poate folosi cu succes în tulburările gastro-intestinale, întreţinând şi sănătatea ficatului şi face minuni în cazul indigestiilor şi stărilor de vomă.

Eficientă şi contra răcelii

Este recomandată …

Dintr-un timid s-a transformat în idolul femeilor. Ai grijă ce îţi doreşti…

Am să spun şi eu o poveste, o întâmplare sau poate o experienţă personală.

A fost odată, ca niciodată un băiat, care, deşi era ca toţi ceilalţi de seama lui, avea o mare problemă: nu reuşea deloc să se apropie de fete. Totul se rezuma la amiciţie. Nu mă înţelegeţi greşit, ca amic era grozav! Era văzut super deştept, bine crescut, avea haz, era simpatic, doar că, atunci când era lânga o fată care îi plăcea lui, devenea asemeni unui mim, să zicem că era mult prea timid.

O cafea la o oră târzie

Întâmplarea face că într-o noapte a ieşit …

Camera de supravegheat rutieră crează accidente

ANGLIA. O cameră de supraveghere a traficului din Marea Britanie se dovedeşte a fi un angajat model, aducând un profit de un milion de lire pe an.

Din nefericire, camera montată pe autostrada M11, în apropiere de Woodford, Essex, a adus o creştere a accidentelor cu un sfert. Explicaţia este una simplă, accidentele se produc deoarece şoferii încetinesc înaintea camerei, iar apoi accelerează brusc din momentul în care trec de radarul fix. Estimările au arătat că radarul fix de tip cameră „surprinde” până la 500 de şoferi zilnic. Conducătorii auto s-au plâns de vechimea tehnologiei camerei de supraveghere şi acuză …

Dovleacul înlocuieşte clasica cască de motor

NIGERIA. Guvernul nigerian a luat decizia ca de la 1 ianuarie 2009 toţi motocicliştii să aibă capul protejat. Cum o cască costă aproximativ 20 de lire sterline, mulţi au recurs la un şiretlic, relatează The Telegraph.

Motocicliştii şi-au pus pe cap carcase de dovleac, în loc de căşti. De la începutul anului, mai mulţi motociclişti astfel gătiţi au fost opriţi. Poliţiştii, luaţi prin surprindere de găselniţa participanţilor la trafic n-au ştiut cum să reacţioneze. Perioada de buimăceală a trecut, însă, iar toţi cei prinşi purtând dovleci scobiţi şi uscaţi pe cap vor fi amendaţi. Potrivit ultimelor date, în Nigeria, 4.000 de …

Pălinca are de acum propria istorie

CULTURĂ. Directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Felician Pop s-a apucat să scrie o carte despre pălincă.

Şi ce alt moment putea fi ales pentru lansarea cărţii „Istoria Pălincii”, decât Festivalul Internaţional al Pălincii, care are loc la mijlocul lunii septembrie la Satul Mare. Lucrarea se axează pe evoluţia mijloacelor şi tehnicilor de producţie a pălincii în Transilvania, în special în Ţara Oaşului. Autorul va încerca să demonstreze că şi pălinca, asemenea ţigărilor fine, whisky-ului sau coniacului, are un areal pedoclimatic delimitat (Ţara Oaşului), care îi dă o savoare şi un gust inconfundabile. (A.M.V.)

Gabriel Andronache – Lecţia de răbdare şi tutun

Se vorbeşte tot mai mult de medicina preventivă, dar, în realitate, nu facem decât să fim întotdeauna cu un pas în spate, şi nu cu un pas în faţă. Pe vremea părinţilor mei se vorbea tot mai mult despre sănătatea vârstei a treia. Bătrânii schimbau reţete în Cişmigiu şi doar ei aveau nevoie să fie preocupaţi în acest sens. Acum, sănătatea reprezintă o problemă şi pentru tineri şi pentru adolescenţi. Apar cazuri de cancer la 10-12 ani, şi chiar incidenţă de cancer tabagic pasiv la copii. Aceasta este ca o consecinţă a faptului că au stat tot timpul într-o casă …

Remedii naturiste utile în emfizemul pulmonar

Infuzie din flori de podbal
Se prepară o infuzie din două linguriţe plantă la 250 ml de apă clocotită. Se acoperă vasul timp de 10 minute, se strecoară şi se consumă, ca atare, sau îndulcit cu miere de albine. Se recomandă consumarea a trei căni cu infuzie pe zi.

Infuzie din frunze de podbal
Se prepară, infuzia din 3 linguri cu plantă la 250 ml de apă. Se lasă la infuzat 15 minute, se strecoară şi se administrează câte o lingură cu infuzie la 2 – 3 ore.

Infuzie de silnic
Se iau 8 g de plantă uscată şi se infuzează cu 250 ml de …

Un te iubesc, doi te iubesc, trei te iubesc… nouă te iubesc pe zi. Câţi te iubesc spui într-o zi?

Dacă ar fi să îţi pui întrebarea ce anume iubeşti la cel de lângă tine, ce răspuns ai da? „Iubesc corpul tau“, „Iubesc realizările tale“, „Te iubesc pe tine“.

Cu permisiunea voastră, iubiţilor, o să încerc să trec prin aceste posibile răspunsuri.

Iubesc corpul tău

Au trecut patru ani şi jumătate şi ea nu mai este aceeaşi. Nu mai are acelaşi ten, sânii parcă i s-au mai lăsat iar pe fund are mai multă celulită. Parcă nici tunsoarea nu mai e aceeaşi, dar e frumoasă. Cred că şi cheală ar fi frumoasă. O iubesc (un te iubesc). Şi după ce iese din duş …