Românii mănâncă E-uri pe pâine

Consumul de pâine şi produse de panificaţie obţinute industrial din făină albă poate fi periculos pentru sănătate, datorită substanţelor de sinteză utilizate în procesul de fabricaţie. Cu cât astfel de produse sunt mai scumpe, mai gustoase şi se învechesc mai greu, cu atât sunt mai nocive pentru sănătate. Pâinea neagră şi Graham sunt de cele mai multe ori falsificate prin vopsire, cumpărătorul fiind indus în eroare cu privire la ingredientele folosite.

Populaţia României consideră că pâinea cea de toate zilele e un produs sănătos, dacă este consumată în cantităţi moderate, riscul de îngrăşare fiind singurul de care …

Câinii hrăniţi mai bine decât deţinuţii

Suma alocată pentru hrana unui câine comunitar, de zece lei, este de trei ori mai mare decât cea pentru hrana zilnică a unui deţinut, iar angajaţii din penitenciare au o normă pentru mâncare mai mare decât orice alt bugetar, a precizat, miercuri, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului (GRADO) a realizat o cercetare din care rezultă că statul român plăteşte mai mult pentru mâncarea unui câine aflat în adăpost decât pentru mâncarea unei persoane private de libertate.Astfel, suma alocată zilnic pentru mâncarea unui câine comunitar este de trei ori mai mare decât suma alocată pentru …

O nouă categorie socială: Şomerii cu diplomă

Studiul făcut de specialiştii Ministerului Muncii arată că din cei 493.000 de şomeri înregistraţi la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, 30.000 au diplome de studii superioare

Braşovul ocupă locul al şaptelea pe ţară într-un clasament al numărului de şomeri cu studii superioare din ţară, 1.077 de şomeri braşoveni fiind absolvenţi de universitate. Pe primele locuri ale acestui clasament se află municipiul Bucureşti, cu 4.289 de şomeri cu studii universitare, urmat de judeţele Hunedoara (1.254), Dolj (1.248), Cluj (1.196), Timiş (1.125) şi Prahova (1.115). Studiul efectuat de către specialiştii Ministerului Muncii relevă că din cei 493.000 de şomeri înregistraţi la …

Sorin Oprescu vrea voluntari de 3.000.000 de euro pe an

Iata pe ce se vor duce aceşti bani

Primăria Capitalei are în plan să demareze proiectul „Înfiinţarea, şcolarizarea şi dotarea Corpului de Voluntari pentru situaţii de urgenţă al Municipiului Bucureşti”, prin aprobarea studiului de fezabilitate întocmit anul trecut în octombrie, de o firmă de apartament. Ocazie cu care s-au cheltuit peste 100.000 de euro, inclusiv TVA, la licitaţie prezentându-se o singură ofertantă. Pentru a veni în sprijinul altor structuri abilitate, care se luptă cu dezastrele şi calamităţile gen incendii, cutremure, caniculă şi zăpadă abundentă, municipalitatea mizează pe sprijinul a 2.866 de potenţiali voluntari, în marea majoritate pensionari.

După cum ne încredinţează raportul …

Ce are România de pierdut din cauza taxei auto

Pe mâna unei găşti interesate, ţara noastră şi-a asumat riscuri majore privind credibilitatea în Europa, dar şi ponoase materiale, ce vor fi suportate de stat pentru despăgubirea cetăţenilor escrocaţi. De la sine înţeles, coordonatorii acestui jaf la nivel continental, Călin Popescu Tăriceanu şi Sebastian Gheorghe Theodor Vlădescu, nu vor răspunde în niciun fel pentru faptele lor mârşave, ce au debutat în timpul guvernării PNL-PD.

În urma procedurii de infringement, cu care Comisia Europeană ameninţă România din cauza taxei auto, vom avea de suportat inclusiv sancţiuni financiare importante. Iar concluzia nu ne aparţine, aceasta fiind poziţia îmbrăţişată recent de experţii juridici ai …

Şoferii vor fi turnaţi în continuare de medici, la poliţie

Ministerul Administraţiei şi Internelor a scos în dezbatere publică proiectul pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în scopul alinierii ţării noastre la legislaţia europeană. Din păcate, controversatul art. 22 alin. (6), care încalcă grav drepturile pacientului şi îi obligă pe medici să nu ţină cont de confidenţialitatea diagnosticelor – sub sancţiunea închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amenzii – a rămas, nefiind amendat în vreun fel. Noroc că până la aceasta oră, Comisia Europeană n-a prins de veste despre respectiva încălcare flagrantă a drepturilor omului şi legislaţiei comunitare în România.

Potrivit articolului menţionat: …

Lupte aprige pe reduta SC OLTCHIM Rm. Vâlcea

PCC SE, acționarul minoritar ostil al combinatului chimic vâlcean, continuă strategia agresivă de preluare a OLTCHIM SA în scopul distrugerii societății, prin reorientarea activității și disponibilizarea salariaților. Firma germană, avându-l drept unic acționar pe polonezul Waldemar Preussner, este expertă în practici murdare de afaceri, după ce a mai încercat astfel de mașinațiuni în Polonia și Cehia. De la o participație de doar 1,22% cumpărată pe bursă, printr-o inginerie financiară demnă de Houdini, PCC a sărit la 12,15% fără să mai investească vreun leu la Rm. Vâlcea. Iar în acest an a mai cumpărat alte acțiuni, la ora actuală deţinând …

Magistraţii Curţii de Apel Braşov le-au dat cu tifla lui Emil Boc şi Vasile Blaga

Curtea de Apel Braşov a anulat o hotărâre a Guvernului, prin care s-a adoptat stema comunei Ilieni. Sentinţa Curţii de Apel a admis acţiunea deschisă de asociaţia „Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş”, care a reclamat guvernul pentru legiferarea elementelor iredentiste din stema Ilieniului. „Elementele se regăsesc în vechea stemă a localităţii. Borna de hotar semnifică faptul că localitatea se află la graniţa dintre Ţinutul Secuiesc şi Ţara Bârsei. Soarele şi semiluna simbolizează aşezarea comunei către partea secuiască”, se menţiona în Hotărârea 402/2010 dată de Guvernul Boc şi contrasemnată de Vasile Blaga.

O hotărâre aberantă, cu iz slugarnic

Pentru …

DORU PÂRV, singurul clarvăzător autorizat din România:

„POT VEDEA PÂNA ÎN ZIUA MORŢII UNUI OM”

A fost un copil nedorit. Probabil şi din cauza faptului că era al patrulea venit pe lume, într-o familie destul de modestă din Arad. Copilăria îi e tovarăşă uneori în insomnii, dar nu face caz din asta. Când vorbeşte despre istoria lui, invariabil, începe cu adolescenţa, cu vârsta aceea la care sufletul îşi dăltuieşte pentru totdeauna trăsăturile şi-şi măsoară lungimea aripilor. Simţise încă de pe atunci că e puţin altfel decât colegii de joacă de a căror companie, e drept, se putea dispensa foarte rapid. În jocurile lui nu era nevoie de mai …

Nicolae Văcăroiu rotunjeşte conturile Asesoft

Curtea de Conturi a României a cumpărat 350 de laptopuri, de la compania condusă de Sebastian Ghiţă, în urma unui proces ciudat de adjudecare. Preţul de 1.356 de euro/bucata, inclusiv TVA, este, de asemenea, destul de umflat, chiar dacă sunt incluse şi unele licenţe. La licitaţia restrânsă accelerată au participat doar două ofertante, preţul final total fiind cu doar 1.587 de euro mai mic faţă de cel de strigare, respectiv 474.753 euro. Din acest motiv bănuim că a doua ofertantă n-a fost altceva decât un paravan pentru Asesoft International.

Licitaţia a fost demarată încă din octombrie 2009, când Curtea intenţiona să …