„POT VEDEA PÂNA ÎN ZIUA MORŢII UNUI OM”
A fost un copil nedorit. Probabil şi din cauza faptului că era al patrulea venit pe lume, într-o familie destul de modestă din Arad. Copilăria îi e tovarăşă uneori în insomnii, dar nu face caz din asta. Când vorbeşte despre istoria lui, invariabil, începe cu adolescenţa, cu vârsta aceea la care sufletul îşi dăltuieşte pentru totdeauna trăsăturile şi-şi măsoară lungimea aripilor. Simţise încă de pe atunci că e puţin altfel decât colegii de joacă de a căror companie, e drept, se putea dispensa foarte rapid. În jocurile lui nu era nevoie de mai mulţi. Obiectele nu trebuiau date de la unul la altul. Asta pentru că în cazul copilului Doru Pârv, legile sfinte ale fizicii amuţeau. Atunci când avea nevoie de un obiect, şi-l aducea aproape prin…puterea minţii. Pe lângă asta însă, adesea, în jocurile lui, Doru rămânea singura fiinţă vie într-o piaţă plină de umbre. Tatăl lui n-a vrut să accepte nici mort puterile paranormale ale fiului. Îl şi vedea agăţat de gâtul mârţoagei de smoală a lui Antihrist. Doru împlineşte anul acesta 34 de ani şi tatăl său, în continuare, nu poate să-l vadă în ochi.
La 13 ani a făcut prima ieşire în afara ţării. Mergea în vizită la o mătuşă din Italia. Vârsta primei călătorii coincide cu cea la care a realizat că puterile lui nu-s chiar aşa, la îndemâna oricui, că el e…altfel. Acum, Doru refuză să denumească ceea ce simte el: „dar” sau „har”. Spune doar că fiecare om se naşte cu aceste date, doar că în proporţii mai mici sau pur şi simplu nu ştie să şi le autoeduce. El le-a cultivat, iniţial, din joacă. Astăzi însă, la zece ani distanţă de la primele previziuni se simte copleşit de ele. Mărturiseşte chiar, că a început să i se facă cumplit de teamă de iureşul informaţiilor care, venite dintr-o altă lume, îi biciuie zilnic mintea şi sufletul. Spune că ar prefera să rămână fără un braţ în schimbul normalităţii.
Cea mai cumplită imagine rămâne moartea surorii sale. Avea 29 de ani când s-a stins, se întâmpla acum şapte ani de zile, iar Doru a prevăzut totul. De atunci, refuză categoric să facă previziuni celor apropiaţi. Rămân însă, ceilalţi…Astăzi, nu trece zi în care cel puţin 20 de persoane să nu apeleze la serviciile lui. A devenit celebru şi am putea zice chiar că şi-a făcut o profesie din asta. De altfel, Doru Pârv este singurul clarvăzător din România autorizat, singurul care emite bon fiscal în urma unei şedinţe. Cu toate acestea, declară cu mâna pe inimă că nu opreşte niciodată banii din consultaţii. „Cum aş putea să folosesc banii ăia? Mi-ar fi frică să-mi iau ţigări de ei, de teamă să nu mă ard la limbă sau să-mi pun benzină la maşină, de frică să nu mă dau peste cap. Prefer să-i donez. Până acum am ajutat zeci de copii bolnavi.”
Doru practică clarviziunea la Padova, Milano, Dubai, Germania, Austria, Arad Bucureşti. În Europa cel puţin, nu există ţară în care cineva să nu-i fi cerut sfatul. De-a lungul timpului a „consultat” milioane de oameni şi, printre marile reuşite: a prevestit data decesului Papei. Celebru a fost mai întâi în Italia. Acolo a făcut primele emisiuni de televiziune şi tot acolo şi-a întâlnit soţia cu care este căsătorit de şase ani de zile. Îşi doreşte din tot sufletul un copil, dar ştie că în momentul în care îl va avea, v-a dori să încheie definitiv supapa către cel de-al şaselea simţ.
Nu poate să explice ceea ce simte atunci când face o „şedinţă”, cu alte cuvinte când vine o persoană la el şi îi cere să intre în transă pentru a-i prezice viitorul. „Eu intru în transă maximum 30 de secunde şi în 30 de secunde ajung să vă spun şi câte tablouri aveţi pe perete, şi cum sunteţi îmbrăcată şi cum aveţi părul, absolut totul, fără să vă văd, doar prin telefon. E greu de explicat, e greu de spus în vorbe.”
Acum, Doru se simte de parcă ar fi trăit cinci vieţi. E vlăguit de zecile de destine pe care le parcurge zilnic cu ochii minţii. Încearcă să se pună la adăpost de oameni şi uneori chiar de lumina soarelui. Stă mai tot timpul cu draperiile trase încercând să se păstreze departe de vieţile trecătorilor şi de experienţele lor viitoare, pe care le vede, le simte, fără aş propune în niciun fel lucrul acesta. „Nu am prieteni, nu am anturaj. Este foarte greu să stai cu cineva la masă şi în loc să fii atent la ceea ce-ţi spune omul respectiv, tu să te gândeşti la durerea lui de dinţi, durere pe care el nu ţi-a mărturisit-o, dar pe care tu o simţi, fără să-ţi fi propus lucrul acesta. Aşa că, deşi cunosc şi sunt înconjurat de milioane de oameni, în realitate sunt foarte singur. Apoi, mă termină minciuna umană. Sunt mulţi care vin şi spun aşa, neîntrebaţi: <Dom’le, aseară am mâncat unt şi am băut lapte, iar eu văd foarte clar că a mâncat de fapt Nutella şi a băut whisky. Au început să mă irite chiar şi minciunile astea nevinovate. Poate şi pentru că sunt prea multe şi sunt livrate aşa, gratuit.”
Ceea ce-l dărâmă însă cu adevărat sunt momentele în care se trezeşte faţă în faţă cu criminali, violatori, oameni coborâţi parcă din bolgiile infernului. „Mă confrunt cu situaţii dintre cele mai înfricoşătoare la nivel de viziune, pentru că nu am un sistem de selectare a persoanelor. La mine poate să vină oricine, indiferent că este ţigan, român, preşedinte sau simplu angajat, interlop sau om cinstit. Eu, dacă mi-aş trăda meseria, cred că aş face să meargă oameni la puşcărie în fiecare lună pentru că am întâlnit cazuri care au făcut crime, pentru că am întâlnit femei care şi-au sufocat proprii copii.
Un caz de la Bucureşti de pildă: o femeie şi-a sufocat copilul pentru că voia să se căsătorească cu un alt bărbat decât tatăl pruncului. Femeia şi-a îngropat fătul, iar la momentul de faţă ea este bine-mersi, în libertate.” În alt rând, a venit la el un om cu un suflet negru şi puturos ca o cloacă. Doru nu poate uita nici astăzi experienţa teribilă prin care a trecut atunci: „A venit la mine un om cu o valiza plină cu poze. Jumătate erau ale băieţelului său de opt ani, cealaltă jumătate ale fetiţei, în vârsta de patru ani. Privind fotografiile i-am oferit omului două variante: ori se predă poliţiei, ori se spânzură în parc. A plecat de la mine fără o vorbă. Işi violase propria fiică.”
Cel mai adesea, oamenii vin la Doru Pârv nu pentru clarviziuni, ci pentru a cere pur şi simplu ajutor. Doru nu s-a crezut niciodată osia universului şi afirma sus şi tare că cel mai bun bioterapeut este…Iisus Hristos. Apoi, nu puţini sunt cei care vin şi apelează la serviciile lui deşi ei au de fapt nevoie urgentă…de un psiholog. „Mulţi vin la mine să se confeseze, să le dau sfaturi sau să-i tratez. Or, eu nu pot face astfel de lucruri. Cel mai bine ar fi ca oamenii,-şi spun asta fără să jignesc pe nimeni,-înainte de a ajunge la mine, să treacă pe la psiholog şi dacă el consideră că omul respectiv are nevoie de previziuni, eu îl aştept cu cea mai mare plăcere.”
În ciuda a orice s-ar crede, a invidiilor stârnite, pentru Doru cea mai mare dorinţă rămâne aceea de a fi un om normal. Ar vrea să-şi înnoade din nou cravatele idealurilor, să uite ce-a văzut, să nu mai vadă ce urmează să vadă şi să-şi rezerve astfel măcar un dram de bucurie genuină.
Este solicitat mult la găsirea unor persoane dispărute, acesta fiind unul dintre motivele pentru care este foarte greu de contactat.
Dacă vreţi să ştiţi ce v-a fost predestinat în ziua în care v-aţi născut sau ce vă rezervă viitorul pe plan sentimental sau în carieră, începând cu săptămâna viitoare, Doru Pârv vă va răspunde întrebărilor care vă neliniştesc. Tot ce trebuie să faceţi este să trimiteţi o copie a pozei dumneavoastră sau a celor dragi despre care aveţi întrebări pe adresa redacţiei Atac, Bulevardul Octavian Goga nr. 2, tronson 1, parter, sector 3, Bucureşti sau pe adresa de e-mail office@ziarulatac.ro. Avem rugămintea să nu trimiteţi fotografii în original, deoarece nu avem posibilitatea de a vi le returna.
Informaţii : 0747.703.812
