Cunoscuta vedetă a postului naţional de televiziune, Tania Budi revine pe sticlă dar de data asta la Vox News, cea mai nouă televiziune de ştiri lansată pe piaţă, ce a început să emită chiar de luni. Radu Moraru a fost cel care i-a propus Taniei să facă parte din echipa Vox News, căreia i s-a alăturat până acum Florin Călinescu şi Mbela Nzuzi.
Va trata subiecte mondene şi de business
“O să fiu invitat permanent al Vox News atunci când va veni vorba despre subiecte mondene sau de business. O să merg la evenimentele importante unde o să fac reportaje, o să am transmisii în direct din diferite locaţii şi o să fiu frecvent invitată în studiourile Vox News. Am acceptat imediat această propunere întrucât îmbină divertismentul cu afacerile, lucru care mi se potriveşte de minune. Colaborarea cu Vox News vine după un an de pauză în televiziune, perioadă în care m-am ocupat de afacerea mea, clubul Crush, de studii şi am acceptat provocarea de a dansa la emisiunea de la PRO TV”, spune Tania.
Dezminte relaţia cu Codin Maticiuc
Cât despre ştirea apărută in presă care susţine că Tania Budi ar fi fost curtată de Codin Maticiuc, vedeta ţine să nege informaţia apărută şi să sublinieze că între ei doi nu există decât o relaţie de amiciţie. “Codin îmi este un bun amic. Punct. Nu a fost niciodată nimic mai mult între noi şi nici nu se pune vorba despre aşa ceva. Chiar nu ştiu de unde apar aceste speculaţii”,a declarat Tania Budi, informează site-ul sandy-bell. (M.C.)