Tupeu fără limite! Pizza cu slănină la „Family Pizza”

Sărăcia a atins cote alarmante la Pizza Family din centrul Iaşului. Mai mulţi clienţi ai acestei pizzerii ne-au sesizat în această lună, aspecte incredibile despre menu-ul şi servirea de la acest local.

„Am venit cu copii în vizită pe la mănăstirile din Iaşi şi înainte de a pleca cu autocarul către Bacău am zis să mănânce şi copii câte o pizza. Nu mi-am închipuit niciodată că în centrul Iaşului se pot face astfel de golănii. În loc de mozzarella am găsit şorici şi slănină, iar multe dintre ingrediente lipseau. Ni s-a servit practic pită cu slănină, …

Echipamentele secrete din subsolul de la Casa Pătrată

De căteva săptămâni funcţionarii din Casa Pătrată reclamă faptul că orice telefon aflat în două dintre reţelele de telefonie mobilă este inutilizabil atât timp cât posesorul său se află în incinta Casei Pătrate. Telefoanele personale sau de serviciu ale angajaţilor au început să o ia razna, comunicarea prin telefon fiind posibilă doar în afara instituţiei, la o distanţă de 100 de metri şi după trecerea a cel puţin 5 minute de la ieşirea de pe porţile instituţiei.

„Sunt prea mulţi colonei, acu. Poate mai mulţi decât au fost atunci când au montat sculele alea …

Cum şi-a împărţit Mafia Ţigănească pieţele din Iaşi

¤ Din cele şapte pieţe agroalimentare din Iaşi, doar două au rămas neatinse de mafia ţigănească, Hala Centrală şi Piaţa Independenţei.

 

Din Piaţa Alexandru cel Bun au început să dispară marii producători, locul acestora fiind luat de bişniţarii de mărfuri turceşti.

„Încă de la prima oră, când coborâm din autobuze şi intrăm în piaţă, suntem asaltaţi de ţiganii de prin Slobozia sau Voineşti, care ne ameninţă să le dăm marfa la un preţ mult mai mic. Sunt chiar ţiganii care au primele tarabe la intrarea în piaţă dinspre pasaj. Tot la ei …

USL impune legea tăcerii în instituțiile publice

¤ În Primăria Iaşi, Prefectură şi Consiliul Judeţean a fost interzis accesul ziariştilor ¤ Deciziile administraţiei vor fi comunicate doar o dată pe săptămână în cadrul unor conferinţe de presă

 

Transparența în instituțiile publice, după venirea USL la putere, este o noțiune abstractă. Cetățenii Iașului dar și reprezentanții mass mediei sunt ținuți la la ușile instituțiilor, cât mai departe de birourile în care se decide cum vor fi coafate bugetele și …

Zafarm, farmacia care aduce moartea în Iaşi

¤ Medicamente expirate şi reetichetate pentru a fi puse din nou în vânzare, funcţionari ai statului “unşi” pentru a ascunde adevărul şi angajaţi exploataţi ca în Evul Mediu! ¤ Sub protecţia anonimatului, un fost angajat al lanţului de farmacii Zafarm a dezvăluit reporterilor ATAC de Iaşi fapte incredibile care se petrec dincolo de zidurile depozitului farmaceutic

 

De peste 20 de ani, firma ieşeană de medicamente “Zafarm” împrăştie moartea printre ieşeni, iar instituţiile statului, care ŞTIU despre acest fapt, îşi trag şpăgi nesimţite şi închid ochii în mod criminal. O firmă cu doar 14 angajaţi declaraţi, …

Blestemul naşilor de fiţe din Iaşi

S-au năşit cu sute de pupături, iar acum trec unul pe lângă altul ştergându-se la gură. Au avut la scară limuzine, acum merg pe jos pentru că nu au bani nici de bilet de tramvai. Au mâncat icre şi trufe, iar acum pun monedă pe monedă pentru a-şi lua o pâine. De jurămintele făcute odată, în vremurile bune, s-a ales blestemul. Dacă la început, pentru mulţi dintre fini, a fost o bucurie alăturarea numelor lor de cele ale naşilor din lumea bună a Iaşului, după scurt timp aceştia şi-au dat seama că ori “şi-au găsit naşul” ori l-au …

Ruşine să vă fie! Consilierii judeţeni au furat laptopuri

Nesimţire fără margini a consilierilor judeţeni din fostul mandat! În momentul în care au fost somaţi să predea laptopurile ce le-au fost cumpărate în anul 2008, pentru ca instituţia pe care au reprezentat-o să nu mai înregistreze costuri suplimentare la consumabile, aceştia au început să-i ameninţe pe funcţionarii din Consiliul Judeţean.

“Au venit la mine doi consilieri, cărora nu vreau să le dau numele pentru că mi-e frică, şi m-au ameninţat că dacă nu încetez să le cer să predea laptopurile pe care le au pe inventar, or să vină ei la putere şi o să-mi …

Tineri ieşeni, Nichita v-a furat 50 de hectare!

Gheorghe Nichita revine spectaculos, într-un al treilea mandat, cu intenţia de a-şi finaliza şmenurile începute în mandatul trecut. Una dintre operaţiunile ilegale de care se va ocupa împreună cu specialiştii săi în fraudat alegeri, tras comisioane şi învârtit bani publici, este terenul de 160 de hectare din Moara de Vânt, pe care urmează să se construiască cel ami illegal şi de fiţe cartier rezidenşial din Iaşi, – „Mihai Eminescu”.

În doar câţiva ani de zile, Nichita a reuşit să subţieze acea fâşie de teren destinată tinerilor, de la 200 de hectare la doar 150. …

Bătrâni furaţi şi umiliţi de funcţionari

O familie de pensionari din Bârnova dă Statul Român în judecată la CEDO pentru o golănie cu o palmă de pământ

Doi pensionari din localitatea Todirel – Bârnova, soţii Gheorghe Ilii şi Valentina Ilii, s-au trezit peste noapte condamnaţi la amenzi penale de către Justiţia ieşeană pentru simplul motiv că au luptat ca să-şi redobândească o palmă de pământ, situat în intravilan, şi care a fost moştenită legal de la unchiul lor, Constantin Ilie. Terenul oferit a fost de 2000 de metri pătraţi dar cei doi bătrâni nu au primit în realitate decât jumătate, restul piezându-se, de …

Secretele bibliotecii din Fundaţie

¤ Mii de ieşeni trec în fiecare zi pe lângă o clădire care găzduieşte cele mai preţioase comori ale oraşului, dar şi secrete 

Noi mărturii ale unor oameni de cultură vin să dovedească că în vechile zidiri ale Iaşului mai sunt ascunse multe secrete pe care unii protagonişti preferă să le ia cu ei în mormânt, decât să le facă cunoscute generaţiilor viitoare. Un secret vechi de peste şapte decenii, ascunde şi clădirea în care funcţionează în prezent Biblioteca Centrală Universitară. Această clădire, care a fost înfiinţată în 1835 ca bibliotecă a Academiei Mihăilene, deţine, pe lângă tezaurul …