S-au năşit cu sute de pupături, iar acum trec unul pe lângă altul ştergându-se la gură. Au avut la scară limuzine, acum merg pe jos pentru că nu au bani nici de bilet de tramvai. Au mâncat icre şi trufe, iar acum pun monedă pe monedă pentru a-şi lua o pâine. De jurămintele făcute odată, în vremurile bune, s-a ales blestemul. Dacă la început, pentru mulţi dintre fini, a fost o bucurie alăturarea numelor lor de cele ale naşilor din lumea bună a Iaşului, după scurt timp aceştia şi-au dat seama că ori “şi-au găsit naşul” ori l-au greşit fundamental.
Constantin Simirad, omul pentru care sensul zilei de mâine este legat direct şi indestructibil de ocuparea unei funcţii publice, a încercat să fenteze norocul în vreo câteva rânduri şi şi-a atras în jurul său câteva neamuri prin alianţă, tinere şi capabile, de care, precum Iuda, s-a lepădat mult mai uşor decât s-ar fi crezut. Dacă este întrebat ce legătură mai există între el şi Simirad, scriitorul Liviu Antonesei răspunde fără nici o ezitare.
“Faptul că am fost amândoi preşedinţi de Consiliu Judeţean la Iaşi. În rest… Nu eu m-am rugat de el să-mi fie naş. Dacă ţin bine minte, el a tras de mine”, a spus Liviu Antonesei.
Simirad crede şi acum că recunoştinţa lui Antonesei nu prea s-a grăbit să apară, chiar dacă el l-a ajutat să ajungă sus, adică pe scaunul de şef peste judeţ. De pe o astfel de funcţie, Liviu Antonesei a avut primele certuri cu naşul său, la acea vreme primar al Iaşului, pe motiv că Simirad, care făcea parte din Partidul Alianţei Civice, a început să facă campanie pentru lansarea Partidului Moldovenilor.
“Liviu Antonesei este finul meu de cununie. Nu pot să vorbesc de rău de domnia sa. Daca el îşi vorbeşte de rău nănaşul, este ceva care îl descalifică. Părerea mea este că a fost influenţat de un grup nefast de consilieri, care sper să nu-l ducă la pierzanie. Va veni ziua când Liviu Antonesei îşi va da seama de inabilitatea sa politică”, declara atunci primarul Simirad.
De şansele sale în politică, Antonesei şi-a dat seama mult mai repede şi a decis să se retragă din toate funcţiile, aşa cum a preferat să rupă şi relaţiile cu naşul său, Constantin Simirad, cu care nu vorbeşte nici în ziua de azi.
La puţin timp, Simirad îl năşeşte şi pe Constantin Adăscăliţei, pe care îl bagă în politică contra unui important sprijin financiar în campania pentru un nou mandat de primar. În ultimii ani, între cei doi au existat mai multe corecţii fizice şi verbale decât strângeri de mâini. Simirad l-a executat chiar şi cu un maoasi scurt, ţărănesc, la geoale, pe sensei Costeluş, iar din “ce ştie strungarul!” , nu l-a mai scos nici până azi. Adăscăliţei a fructificat mâna întinsă atunci de Simirad, iar acum se pregăteşte pentru deputăţie, în timp ce Simirad se amăgeşte din nou că se va retrage la pensie.
Naşul Nichita şi-a umplut finul de contracte pe bani publici.
Un alt naş “insistent”, care a venit în întâmpinarea unei înrudiri prin alianţă, este primarul Gheorghe Nichita. Cumătrul acestuia, Gabriel Mardarasevici, şeful Ness Romania, căruia Nichita i-a botezat fata în anul 2005, se poate bucura încă de favorurile naşului primar, care de-a lungul primelor mandate a avut grijă să-şi împingă finul în faţă, la toate licitaţiile publice. Începând cu anul 2006, firmele Radix Consult şi MVM Integra ale lui Mardarasevici, sunt favorite la un pot de câteva miliarde de lei pentru elaborarea standardelor de calitate ISO pentru toate societăţile din subordinea primăriei conduse de Gheorghe Nichita. În anul 2006, firma Ness Romania, controlată de Mardarasevici, câştigă cu Primăria Iaşi un contract de 16.000 de euro pentru realizarea site-ului instituţiei. Tunul vine tot în acel an, în care cumătrul Mardarasevici primeşte pe tavă 2,77 milioane de euro de la bugetul local pentru a se ocupe de implementarea sistemului informatic integrat.
Naşul rector, finul homless
De la acest caz fericit, plaja cumătrelilor ne oferă şi situaţii de-a dreptul tragice, cum este relaţia dintre rectorul UPA, Doru Tompea, şi finul său, fostul deputat, Paul Neamţu. Născut într-o zi cu ghinion, pe 1 aprilie, fostul deputat a fost năşit mai mult din milă de către Tompea, tocmai când viitorul fin începea să se scufunde. Dintr-un om care nu mai ştia ce să facă cu banii, pe vremea când era patron la Moldrom, Paul Neamţu a ajuns acum om al străzii. Doru Tompea, care i-a fost naş de cununie lui Paul Neamţu, nu mai ştie nimic de finul său.
“După ce a pierdut tot nu mi-a mai dat nici un semn”, a spus Tompea. Rămas fără bani, familie şi poziţie socială, Paul Neamţu a preferat să rupă şi relaţiile cu Doru Tompea.
Finul, colonelul baronului
Un alt caz de de cumătreală care n-a ţinut, este cel dintre naşul Relu Fenechiu şi finul, Valerian Sălăvăstru. În anul 2004, Valerian Sălăvăstru intra pe poarta mare a politicii locale, la braţ cu naşul său, influentul Relu Fenechiu. Relaţia dintre cei doi a rezistat doar un mandat. După ce Sălăvăstru a fost uns şef al Corpului de Control al prefectului, acestuia i s-au umflat coarnele şi a vrut să aibă control şi în interiorul filialei ieşene a PNL, condusă de naşul Fenechiu. Răzmeriţele pe care acesta a reuşit să le creeze în sânul PNL Iaşi i-au dictat viitorul traseu. Acum câţiva ani, Valerian Sălăvăstru a renunţat la toate funcţiile, şi-a luat familia şi coada între picioare şi a plecat la Bucureşti. Trăieşte în anonimat, departe de ghiulul şi protecţia apusă a naşului Fenechiu.
Mihai Răzvan Ungureanu, ieşeanul în care mulţi îşi pun acum încrederea în reprezentarea României la cel mai înalt nivel, a lăsat şi acesta câţiva fini în urma sa. Unul dintre aceştia este Adrian Butucă, patronul Moldomobila şi Polirom, căruia MRU i-a botezat băiatul cel mic. Un alt fin care se laudă prin Iaşi că este cumătru cu MRU este Petru Frunză, fostul şef al Poliţiei Rutiere din Iaşi. Viorel Roman, fost apropiat al IPS Daniel, căruia afacerile încep să-i scârţâie foarte periculos, este un adevărat campion într-ale năşitului. Acestuia îi mai spun naş din când în când, Doru Tompea, Angela Similea, căreia Viorel Roman i-a fost naş de cununie atunci când s-a căsătorit cu fostul ministru al Agriculturii, Victor Surdu, Eugen Butur, fostul şef al Direcţiei Regionale a Vămilor Iaşi, căruia Roman i-a botezat fata, sau Constantin Andronovici, fostul decan al Facultăţii de Drept de la UPA Iaşi. Un alt naş longeviv este fostul senator Dan Cârlan. Acesta este naşul colegului său de partid, Constantin Şerban şi al Oanei Ungureanu, soţia fostului subprefect Florin Ungureanu. În aceeaşi familie a PDL, îl mai găsim şi pe naşul Dumitru Oprea, care i-a botezat fata decanului de la ISE, Vasile Cocriş. Creatoarea de modă, Ingrid Vlasov, este naşa de botez a copilului Irinei Schrotter. O lume în care banul trage la ban, iar finul la naş, atât cât are “cash”.
Maria Savin