De căteva săptămâni funcţionarii din Casa Pătrată reclamă faptul că orice telefon aflat în două dintre reţelele de telefonie mobilă este inutilizabil atât timp cât posesorul său se află în incinta Casei Pătrate. Telefoanele personale sau de serviciu ale angajaţilor au început să o ia razna, comunicarea prin telefon fiind posibilă doar în afara instituţiei, la o distanţă de 100 de metri şi după trecerea a cel puţin 5 minute de la ieşirea de pe porţile instituţiei.
„Sunt prea mulţi colonei, acu’. Poate mai mulţi decât au fost atunci când au montat sculele alea în subsolul Casei Pătrate. Avem o convenţie cu un serviciu care se ocupă şi de interceptări, cărora le-am dat un spaţiu în subsol. Şi-au adus echipamentele, le-au montat şi de atunci nu prea am mai văzut mişcare pe la camera aia. Mai vine din când în când câte un individ în costum şă rămâne câte o oră după program”, ne-a spus administratorul clădirii.
Sub lupa SRI
Casa Pătrată din Iaşi este recunoscută pentru dezvăluirile şi scandalurile în care a fost prinsă în legătură cu telefoane cu fir roşu şi aparate video de interceptare camuflate în pereţii birourilor demnitarilor. Anul trecut, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad, a încercat o cacialma ieftină, cerând Serviciului Român de Informaţii să verifice dacă mai există aparatură de interceptare în Consiliul Judeţean. Cei care se ocupă printre altele şi cu aşa ceva s-au făcut că dau curs cererii şi au mai montat câteva aparate. În mandatele trecute, chiar prefecţii judeţului s-au plâns de faptul că au depistat unele cabluri ciudate care se înfundau după vitrine, fiind vorba de aşa-zisele „fire roşii”.
„Ştiu că în clădire se află foarte multe echipamente, care montate legal, care rămase din vremuri uitate până şi de servicii. Pe sub lambriurile astea e o adevărată şerpărie de cabluri. Când o să fie vorba să se renoveze vreodată clădirea, or să aibă ce duce la Remat”, a glumit un actual demnitar al Prefecturii.
Pentru cei mai bătrâni din Casa Pătrată este şi normal ca această clădire să fie „dotată” până şi în structura de rezistenţă cu echipamente de interceptare sau de bruiaj, în condiţiile în care prima ei destinaţie, atunci când s-a construit, prin anii 1969, a fost aceea de a adăposti Comitetul Judeţean de Partid.
Terorişti şi birouri înţesate cu microfoane
Principalul birou vizat încă din 1969 a fost cel al prim-secretarilor Iaşului, printre care şi Ion Iliescu. Este exact acelaşi birou în care îşi desfăşoară activitatea în prezent prefectul Romeo Olteanu. O încăpere îmbrăcată în lambriuri de lemn cu încrustaţii tradiţionale, în care venea destul de des Ceauşescu, atunci când avea de comunicat ceva populaţiei de la balconul acestui birou ce dă înspre Casa Dosoftei. Între aceste două clădiri, în anul 1970 s-a dat ordin a se monta piatră cubică, scopul nedeclarat fiind acela de a evita vreun atentat împotriva tovarăşilor. Traficul nu se desfăşura ca acum, iar comuniştii analizau fiecare detaliu care le-ar fi pus viaţa în pericol. Acea piatră cubică, care va fi scoasă luna viitoare, a fost pusă special pentru ca nimeni să nu poată trage asupra vreunei ţinte din Casa Pătrată, dintr-o maşină în mers.
“În acel birou din faţa acestei porţiuni de piatră cubică au fost montate foarte multe dispozitive de ascultare, bineînţeles fără ştirea mea. În acel birou există şi azi, camera “de relaxare”, care este prevăzută inclusiv cu duş şi cu canapele, pentru toaletă. Această cameră făcea legătura între biroul prim secretarului şi sala de şedinţe. Aceasta era principala încăpere filată de Securitate”, a spus Nicolae Vericeanu, proiectantul Casei Pătrate