O familie de pensionari din Bârnova dă Statul Român în judecată la CEDO pentru o golănie cu o palmă de pământ
Doi pensionari din localitatea Todirel – Bârnova, soţii Gheorghe Ilii şi Valentina Ilii, s-au trezit peste noapte condamnaţi la amenzi penale de către Justiţia ieşeană pentru simplul motiv că au luptat ca să-şi redobândească o palmă de pământ, situat în intravilan, şi care a fost moştenită legal de la unchiul lor, Constantin Ilie. Terenul oferit a fost de 2000 de metri pătraţi dar cei doi bătrâni nu au primit în realitate decât jumătate, restul piezându-se, de aiurea, prin scriptele şi actele vraişte de la Primăria Bârnova.
Într-o plângere înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, Valentina Ilii l-a acuzat pe ex-primarul Victor Chirilă, secretara Anca Lucia Ropcean Antonesei, dar şi pe inginerii cadastrali de la Bârnova, de comiterea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals. La final însă, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de toţi cei menţionaţi.
*Este strigător la cer ce se-ntâmplă. Alţii au intrat peste noi şi pe proprietatea noastră, distrugându-ne gardurile, şi tot noi am fost până la urmă cei condamnaţi la amenzi penale. Încă de când era primar, Chirilă ne-a spus că putem ajunge şi la Dumnezeu, căci nu vom câştiga absolute nimic. Apoi, ne-a mai transmis ca să stăm cuminţi şi liniştiţi în banca noastră dacă vrem să nu ne ia şi cealaltă suprafaţă de teren. Vom ajunge la CEDO. Ultima noastră speranţă este acolo*, a precizat, cu năduf, Valentina Ilii, cea care se luptă de şapte ani de zile cu morile de vânt.
*Am ajuns să ne scoatem ochii cu vecinii din cauza escrocheriilor făcute de funcţionarii de la Primăria Bârnova*
Scandalul moştenirii de 2000 de metri pătraţi, a familiei Valentina şi Gheorghe Ilii, din Todirel – Bârnova, a izbucnit în anul 2005.
*Deţinem un act de moştenire după soţul meu Gheorghe Ilii, cum că am primit de la unchiul său, pe nume Constantin Ilie, un teren situat în intravilanul localităţii Todirel, la ieşirea spre Ciurea, de aproape 2000 de metri pătraţi. În urma escrocheriilor făcute de funcţionarii de la Primaria Bârnova, familia noastră a fost văduvită de cca 1000 de metri pătraţi, deşi se ştia că noi stăpânim de ani de zile acest teren. Tot atunci, urmare a acestor golănii, de care nu este străină fosta secretară Anca Lucia Ropcean ori inginerul cadastral, am intrat în conflict cu o altă familie, Teodor şi Maria Luca, cu care ne războim prin tribunale de peste un cincinal. Am fost acuzaţi pe degeaba că le-am ocupat terenul însă nu este aşa. Terenul real din parcele este de 2000 de metri pătraţi. Familia Luca a intrat în mod abuziv pe proprietatea noastră şi ne-a distrus gardurile pe o lungime de cca 7-8 metri. Deşi suntem vecini cu Maria şi Teodor Luca de zeci de ani, am ajuns în prezent duşmani de moarte tocmai din cauza acestor matrapazlâcuri ale funcţionarilor Primăriei Bârnova. Deşi toată lumea din sat ştie că pământul cu pricina a aparţinut unchiului nostru Constantin Ilie, care ni l-a lăsat nouă drept moştenire, la final, tot noi am fost cei condamnaţi de Justiţie cu amenzi penale pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti*, se plânge Valentina Ilii.
Luca: *Nu ne-a mai fost permis accesul la drumul public şi la proprietatea noastră*
De partea cealaltă a baricadei, Maria Luca afirmă că este proprietară cu alte în regulă a terenului şi că pârâţii Valentina şi Gheorghe Ilii sunt aceia care le-au ocupat abuziv suprafaţa de 1300 de metri pătraţi.
*Pârâţii au construit un gard interzicându-ne apoi accesul pe drum înspre terenul nostru care este cultivat cu viţă-de-vie şi necesită diverse activităţi de întreţinere. Am fost nevoiţi să apelăm la vecini pentru a putea ajunge la pământul nostru. Practic, aceştia au îngrădit 100 de metri pătraţi şi nu au mai permis nimănui să mai treacă pe acolo. Li s-a pus în vedere să demonteze gardurile existente, pe cheltuiala lor, dar au refuzat. Mai mult, acest gard mi-a închis mie şi altor săteni accesul spre drumul public cât şi trecerea către terenurile unde unii dintre noi avem chiar ridicate locuinţe. Drept urmare, i-am acţionat în judecată în penal pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti. Atât şi nimic mai mult*, a menţionat într-o plângere adresată Parchetului, Maria Luca, rivala soţilor Gheorghe şi Valentina Ilii. Ca urmare a acestei acţiuni, soţii Ilii au primit amenzi penale de 375 de lei şi au fost obligaţi să le plătească reclamanţilor, daune materiale în valoare de 600 de lei.
Valentina Ilii: *Ştiţi de ce pierd eu toate procesele pe bandă rulantă? Pentru că o parte din terenurile rivalei mele au fost cumpărate de procurori*
În replică, Valentina Ilii susţine că rivala sa a avut cca 2 hectare de pâmânt, dar nu în Todirel, ci în zona Pietrărie, pe care l-ar fi vândut unor persoane importante, cu bani. *Domnilor, ştiţi de ce tot pierd eu aceste procese pe bandă rulantă? Din cauză că Maria Luca le-a vândut o mare parte din pământul dumneaei, taman unor procurori. De aceea. Personal, consider că nu am nici un fel de vină şi am fost condamnată pe nedrept. Cred că vecinii mei au fost cei care au pătruns fără drept pe terenul meu şi mi-au distrus gardul, invocând apoi că trebuie să-şi facă astfel drum pentru a putea ajunge la pământul lor. Fostul primar al comunei Bârnova, Victor Chirilă, împreună cu secretara Anca Lucia Ropcean Antonesei, au eliberat familiei Luca o adeverinţă cu menţiuni false, neconformă cu realitatea. Totodată, inginerul cadastral Ferdinand Ferariu, a întocmit o schiţă cadastrală a terenului în litigiu ce conţine date eronate şi bazându-se doar pe declaraţia vecinei mele. În baza acestor acte false,ulterior, soţii Teodor şi Maria Luca nu au mai fost traşi la răspundere penală. Încurajaţi de deciziile Justiţiei, de mai multe ori la rând, cei doi Luca ne-au ameninţat că ne vor da foc la casă şi că ne vor face rău dacă refuzăm să plecăm de acolo. Pe parcursul procesului, au dispărut din dosare mai multe înscrisuri însă nu pot dovedi acest lucru*, a menţionat Valentina Ilii, în plângerile ajunse pe masa anchetatorilor.
Nicu SANDU