Orientarea primară a vieţii este spre plăcere şi departe de durere. Aceasta este o orientare biologică pentru că la nivelul corpului plăcerea asigură viaţa şi starea de bine a organismului.
Durerea este trăită ca ameninţ are a integrităţii organismului. Ne deschidem şi ne îndreptă m în mod spontan către plăcere şi ne contractă m şi ne retragem, la fel de spontan, din faţa durerii. Atunci, însă, când o situaţie con- ţine posibilitatea unei plăceri şi ameninţarea unei dureri, trăim anxietatea. Omul are la îndemână foarte puţine plăceri, în schimb are o mulţime de fobii: frica de moarte, frica de boală, de bătrâneţe, de să- răcie, frica de a rămâne singur.
Oamenii se leagă de orice prilej de plăcere pe care-l oferă viaţa: plăcerea sexuală, cea mai puternică dintre toate, plăcerea de a crea obiecte frumoase, plăcerea de a cunoa şte cât mai multe, până la banala plăcere de a mânca gustos. Oamenii, au făcut din plăcere un scop în sine şi, am inventat necesităţi pe care nu le aveam şi în acelaşi timp, le-am intensificat şi complicat. Aproape toţi indivizii societăţ ii noastre dezvoltă mecanisme de apărare împotriva acestei lupte pentru plăcere, însă apărările nu blochează în totalitate impulsurile că- tre obţinerea plăcerii.
Dacă sar întâmpla astfel, s-ar ajunge în cele din urmă la moartea persoanei, întrucât fiecare apărare constituie o limitare a vieţii, o putem considera ca pe o moarte parţială. Defensele permit anumitor impulsuri să treacă, în anumite condiţii limitate şi în anumite grade. Funcţionarea normală a organismului dă naştere unei stări de plăcere, la fel cum anxietatea sau suferinţa sunt trăite atunci când este perturbată sau ameninţată funcţionarea organismului. Putem vorbi despre o altă situaţ ie care ne creează plă- cere, şi anume despre starea de deschidere.
În mod natural noi ne îndreptăm spre ceea ce credem că va fi plăcut, Atunci când spunem că o persoană este într-o stare de plăcere aceasta înseamnă că mişcările din corpul său , cele involuntare în special, sunt ritmice, necontractate şi se exprimă în afară. Durerea poate rezulta din presiunea creată de energia unui impuls care a întâlnit un blocaj. Singurul mod de a evita durerea sau anxietatea este de a ridica o apărare împotriva impulsului. Dacă impulsul este suprimat, persoana va putea să nu simtă anxietatea sau durerea, dar atunci nu va simţi nici plăcerea. O persoană funcţionează la două niveluri diferite, simultan.
Unul este nivelul mental, iar celălalt este nivelul somatic. A afirma acest lucru nu înseamnă a nega unitatea organismului, integritatea sa. Se poate vorbi despre o personalitate sănă- toasă atunci când cele două nivele – mental şi fizic – ale funcţionării cooperează pentru a crea starea de bine. Putem vorbi despre o personalitate tulburată atunci când există arii ale simţirii şi comportamentului unde aceste aspecte ale personalităţii sau niveluri ale funcţionării sunt în conflict. Eul este considerat mediatorul între lumea internă şi cea externă, între sine şi celă lalt.
Această funcţie rezultă din situarea la suprafaţa corpului şi la suprafaţa minţii. Eul formează o imagine a lumii exterioare la care trebuie să se conformeze fiecare organism şi, făcând asta, modelează imaginea de sine a individului. Această imagine de sine dictează căror sentimente şi impulsuri li se va permite exprimarea în interiorul personalităţii. Imaginea de sine formează, modelează corpul prin controlul pe care eul îi exercită asupra musculaturii voluntare. Cineva care-şi inhibă Impulsul de a plânge, o face prin încleştarea fălcilor şi a gâtului, îşi ţine respiraţia şi încordează stomacul.
Furia, exprimată prin lovire, poate fi inhibată prin contractarea muşchilor umerilor, astfel trăgând umerii înapoi (înspre spate). La început, inhibiţ ia este conştientă şi scopul este să ferească persoana de mai multă durere şi conflict. Totuşi, contracţia conştientă şi voluntară a muşchilor necesită o investiţie energetică şi nu poate fi menţinută pe timp nelimitat. Atunci când o inhibiţie a sentimentelor trebuie menţinută un timp nedeterminat, deoarece exprimarea sa nu este acceptată în realitate, eul cedează controlul său asupra acţiunii interzise şi îşi retrage energia de la impuls.
Dacă viaţa noastră este reglată de principiul plăcerii, ne putem întreba cum este posibilă, acceptabilă şi suportabilă durerea, de vreme ce suntem făcuţi în aşa fel încât să o evităm la nesfârşit.
Cornel Bogdan
