ŞOMERI. Angajaţii combinatului au renunţat la un loc de muncă incert în favoarea salariilor compensatorii. Decizia muncitorilor de la Cuprom Baia Mare a fost luată, ieri, după ce s-au întâlnit la Bucureşti cu conducerea firmei lichidatoare.
Vicepreşedintele sindicatului Cuprom, Ioan Coza, a declarat că, după discuţii aprinse, s-a reuşit încheierea unui protocol prin care foştii salariaţi sunt asiguraţi că vor primi plăţile compensatorii în şase tranşe. Foştii angajaţi care vor fi concediaţi luna viitoare trebuie să primească în jur de 17.000 de lei fiecare. Dacă până acum erau vizaţi pentru concediere 192 de muncitori, acum au decis ca toţi angajaţii să fie disponibilizaţi, ceea ce va duce la închiderea combinatului. „Am reuşit să obţinem în cele din urmă asigurarea că ni se vor plăti salariile compensatorii în şase tranşe, avem garanţia judecătorului sindic. Am încheiat şi un protocol, documentul a fost semnat de patronat, de reprezentanţii firmei lichidatoare şi de liderii de sindicat. Am decis să plecăm toţi cei 240 de angajaţi din combinat. Trebuie să primim plăţi compensatorii în valoare de aproximat 17.000 de lei fiecare”, a spus Ioan Coza. Se pare că protestele celor 200 de angajaţi au avut efectul scontat. (A.M.V.)