Şi-a pus casa la bătaie pentru cine rezolvă un puzzle

PREMIU. Un broker britanic nu vrea să se lase învins de criza economică mondială şi a venit cu o soluţie ingenioasă.

Dave Mackie, în vârstă de 49 de ani, deţine o casă în valoare de 675.000 de lire sterline, pe care o oferă ca premiu pentru persoana care rezolvă un joc de Sudoku, informează Daily Mail. Planul brokerului este să convingă 14.000 de persoane să plătească o taxă de înscriere în concurs, în valoare de 50 de lire sterline. Până acum, nu s-a mai înregistrat o astfel de competiţie, ideea britanicului uimind pe toată lumea. Participanţii vor completa acest Sudoku online, iar câştigătorul va fi anunţat în februarie 2010, sau după ce se vor înscrie 14.000 de competitori.

Cele 700.000 de lire sterline, strânse de britanic din concurs, vor acoperi costurile casei plus fondurile alocate acestei campanii. Norocosul câştigător va primi cheile de la locuinţa din Lancashire. Casa este prevăzută cu trei dormitoare, patru băi, saună, două balcoane şi grădină. „Nu e nici o afacere aici. Caut să mă retrag şi consider că acest mod de a scăpa de vechea mea locuinţă este amuzant. Pentru unii ar putea reprezenta un vis împlinit: unde mai obţii o casă ca aceasta cu 50 de lire sterline?”, a declarat britanicul. (A.M.V.)