PROTESTE. Angajaţii din Sănătătate ameninţă că vor intra în grevă dacă nu li se măresc salariile. Potrivit liderului Federaţiei Sanitas, Marius Petcu, cadrele medicale sunt nemulţumite de propunerea guvernului de a îngheţa salariile bugetare cel puţin în primele şase luni şi cer respectarea acortului încheiat între sindicate şi minister. „I-am solicitat domnului ministru respectarea acordului şi majorarea salariilor din ianuarie”, a precizat Petcu.
Acordul prevedea emiterea unui act normativ prin care lefurile din Sănătate să crească diferenţiat în 2009, astfel încât de cele mai importante majorări să beneficieze angajaţii cu salarii mici. Majorarea cu până la 25 % s-ar aplica la salariul de bază. În afară de această creştere, ar urma să fie majorate şi sporurile de prevenţie, de la 11 la 15%, iar angajaţii din sistem vor beneficia şi de trei prime anuale de stabilitate, în loc de două, cât primesc în prezent. (G.R.)