DISPONIBILIZĂRI. Criza economică este abia la început, dar măsurile luate de autorităţi afectează deja mii de salariaţi.
Primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu, a anunţat că discuţiile pe tema reducerii de personal continuă, iar fondul de salarii al instituţiei pe care o conduce va fi micşorat cu 600.000 de lei. „Sunt încă discuţii pe tema reducerii de personal, însă cert este că fondul de salarii va fi redus cu 6 miliarde de lei vechi. Aceasta pentru că nu mai sunt resurse. În şedinţa Consiliului Local a fost aprobat un buget care reprezintă 37% din cel pe 2008. Aşteptăm încă aprobarea bugetului de stat şi cota care va fi repartizată la Giurgiu”, a declarat Lucian Iliescu. Edilul a precizat că anul acesta va fi mai greu, iar programul de dezvoltare va fi încetinit. „Chiar dacă criza este de-abia la început, trebuie să ne luăm măsuri de precauţie ca să nu intrăm într-un faliment al activităţii municipale” a spus primarul din Giurgiu. La sfârşitul săptămânii trecute, Consiliul Local Giurgiu a aprobat, într-o şedinţă extraordinară, bugetul local de venituri şi cheltuieli pe 2009. Valoarea acestuia se ridică la circa 69 de milioane RON. (G.R.)