Ieri, celebrul cuplu şi-au aniversat cei 25 de ani de căsătorie. La acest eveniment au participat câţiva membrii ai familiei şi prieteni apropiaţi.
Dana şi cu mine am sărbătorit, ieri, 25 de ani de căsnicie. Împreună cu Andrei şi Mihnea, cu membri ai familiei şi cu câţiva prieteni, am celebrat acest moment de amintire şi am cerut binecuvântare pentru anii care vin, la Mânăstirea Radu Voda din Bucureşti, unde este stareţ Părintele Nectarie”, scrie social-democratul pe blogul personal.
Năstase a ataşat şi câteva fotografii de la ceremonia religioasă. Fostul premier a ales pentru acest eveniment un costum alb şi un papion de culoare neagră. Dana Năstase a îmbrăcat o rochie înflorată, peste care poartă un fel de pelerină de voal transparent. Aceasta ţine în mână un buchet cu trandafiri galbeni, însoţiţi de cale de aceeaşi culoare. Cei doi soţi sunt flancaţi de cei doi fii, Andrei şi Mihnea, care ţin lumânări ornate cu aceleaşi flori din buchetul Danei Năstase.