Întrebat despre procesul îmbolnăvirii şi al însănătoşirii unora dintre cei veniţi la El să-i vindece, Iisus răspunde că boala se datoreşte fie păcatelor proprii, fie celor ale părinţilor. Iar El – Cel venit să vindece omenirea de păcat, este singurul capabil să dea şi vindecarea şi iertarea păcatelor.
Episodul slăbănogului din Capernaum este o ilustrare elocventă a rolului şi misiunii Sale, pe care Iisus le proclama în faţa cărturarilor: „Să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele”; după care, ca o consecinţă a faptului că i-a iertat păcatele, se adresează slăbănogului spunându-i: „Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta”, ceea ce ne arată Evanghelia, că se şi petrece (Matei 9, 2-6, Marcu 2, 3-12). Această activitate vindecătoare, extrem de frecvent petrecută în rândurile mulţimilor, care însoţeau pe Iisus, este prezentată în Evanghelie ca făcând parte din opera mesianică a lui Hristos.
Chiar de la începutul activităţii Sale, ne arată Sf. Evanghelist Marcu, Mântuitorul „Şi-a rânduit pe cei doisprezece, pe care i-a numit apostoli, ca să fie cu El şi să-i trimită să propovăduiască şi să aibă putere să vindece bolile şi să alunge demonii”(cap. 3, 14-15). Evangheliile notează această practică, fără insistenţă, ca pe un fapt curent, ca pe o consecinţă firească a „trimiterii” apostolilor. Rezultă, din respectivele versete evanghelice că Iisus le-a dat putere chiar înainte de a-i fi pregătit pe deplin pentru înfruntarea lumii spre care plecau: „Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor” (Marcu 6,7). Iar ei „scoteau mulţi demoni şi ungeau cu undelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau” (Marcu 6, 13).
În darul acordat apostolilor, de a vindeca bolnavi şi a alina suferinţele, „trebuie să vedem instituirea Tainei înseşi de către Hristos”. Chiar dacă nu este enunţat ca o definiţie, Maslul are în versetele epistolei lui Iacob toate elementele constitutive ale Tainei: apelarea la preoţi, care să se roage pentru bolnavi, ungerea cu untdelemn sfinţit în „numele Domnului”, iertarea păcatelor celui bolnav, iar versetul 16, următor, adaugă elementul mărturisirii, ca un act adiacent în vederea „curăţirii” şi pune accentul pe rugăciunea stăruitoare a celor prezenţi – „a dreptului” – pe lângă cea a preoţilor. (A.M.)
