Despre felul cum nu trebuie să se afirme în societate un pastor penticostal care, în cazul nostru, poartă numele de Florin Ianovici
În toamna lui 1994 când a apărut în cercurile creştinilor penticostali părea un tânăr modest şi înzestrat cu un oarecare bun simţ. S-a prezentat ca jurist iar conducătorii de atunci ai Cultului n-au stat prea mult pe gânduri, ci au înghiţit pe nerăsuflate oferta sa de specialist în drept deoarece un astfel de salariat într-adevăr le lipsea din schemă.
De la tânărul de atunci în care anumiți pastori penticostali îşi puseseră ceva speranţe la predicatorul îngâmfat de astăzi care dă impresia unui filozof atotpriceput la toate este, ce-i drept, o cale lungă.
Chiar dacă atunci când critici pe cineva pentru succesul său profesional, şi nu numai, poţi cădea foarte uşor în capcana invidiei, se pot vedea
de-a lungul anilor câteva semne şi dovezi ale declinului sau treptat pe panta aroganţei şi mândriei care nu este totdeauna un sfetnic bun, ci dimpotrivă.
Astfel:
• când s-a angajat în Fundaţia Viaţă şi Lumină prin 1996, după aproximativ un an, l-a sabotat pe directorul de atunci în persoana domnului Marian Marinică punându-se el în locul lui ca director pe motiv că este mai titrat şi dispune, în consecinţă de o zestre intelectuală mult mai de dorit;
• a căpătat repede girul şi aprobarea sponsorilor externi, norvegieni şi suedezi, care l-au încurajat să conducă unitatea de asistenţă socială pe calea unui management eficient şi sănătos. Dar s-a dovedit cu câţiva ani mai târziu, de prin 2000, că n-a fost deloc aşa atunci când s-a primit în gestiune din partea Primăriei Sect. 1 București o clădire numită CENTRUL nr. 4 pentru adolescenţi. Lucrările de reparaţii şi cheltuielile de punere în funcţiune a acelei clădiri au fost enorme şi niciodată nu s-au putut afla motivele pentru care anumite avansuri la dispoziţia antreprenorilor au fost pur şi simplu dublate iar finalizarea lucrărilor s-a făcut într-un târziu cu multe dureri de cap.
• Fundaţia al cărei director este şi azi domnul Florin Ianovici a beneficiat de sponsorizări grase, interne și externe, dar din aceste „bunătăţi” nu se înfruptau numai copiii străzii, ci şi terţe persoane care colaborau cu Fundația pe anumite proiecte.
Dar problema nu se oprea aici când era vorba de isteţimea şi inteligenţa domnului director Florin Ianovici. Atunci când sponsorii externi comunicau un buget anual pentru anul următor domnul Florin, dintr-o prudenţă destul de dubioasă, nu le mai spunea acestora sumele exacte primite de la Ministerul Muncii.
Astfel că unitatea, mai precis managerul ei, dispunea de o mare lejeritate în cheltuirea fondurilor putând să-i răsplătească pe cei meritoși.
Dar n-a fost numai atât. Domnul cu pricina s-a ocupat cu sârg şi de propria sa avansare în ierarhia bisericească a Cultului Penticostal convingând, în stânga şi-n dreapta, pe unii şi pe alţii, pentru a deveni mai întâi diacon, apoi păstor, iar în final membru în Consiliul Bisericesc și în Executiv, sau mai nou director la revista Cuvântul Adevărului.
Nu oricine poate realiza în economia de astăzi astfel de „performanţe”. Toată lumea îl admiră. Sponsorii externi, ca printr-un miracol greu de explicat, îl apără cu îndârjire. Oare nu ar fi normal să ne întrebăm: „De ce?!…”
Se aude prin vecini că dumnealui ţinteşte, de fapt, la funcţii mult mai înalte, cum ar fi, de pildă, şef de Regională sau, de ce nu, şef de Cult, că doar nu i-a cântat în strună chiar degeaba atâţia ani actualului (era să spun eternului) preşedinte Pavel Riviş Tipei.
A omenit anumite persoane care să-l voteze pe el în 2010, înlăturându-i astfel cu dibăcie politică pe Ioan Bochian şi Iulian Chelu, conducători care nu corespundeau profilului său moral şi etic totodată.
A dat afară din Fundaţie pe mulţi care îl deranjau probabil păstrând, în schimb, în schemă salariaţi care nu veneau deloc la lucru, aşa cum a fost cazul renumitului pastor-evanghelist Vladimir Pustan. Nu degeaba se spune că nu pot să stea în aceeaşi teacă două săbii la fel de bune. Cei doi până la urmă s-au certat despărţindu-se.
Există oameni care îl laudă şi e dreptul lor s-o facă. Are într-adevăr un discurs de jurist bine articulat, dar… cui prodest? Doar celor care nu îi cunosc adevărata față. Și foarte important să nu mintă, scuzându-se că… am uitat sau nu am știut.
PS. Eminența SA, Pavel Rivis Tipei nu are nimic de comentat?
Din fosta capitală a Țării ROMÂNEȘTI, Târgoviște, nu povestește nimeni despre o anumită poveste de dragoste care se desfășoară în prezent?
Peter RUSU zis Străjerul bisericii penticostale din Melbourne, Australia, nu ai nimic de completat?
Scriind aceste lucruri ne adresam cititorilor noștri cu mențiunea că „este mai bine să previi o boală incurabilă decât s-o tratezi în zadar după ce ea s-a instalat deja în organism”.
Cine are urechi de auzit să audă!
Aşa să vă ajute Dumnezeu!
